Franța trimite o undă de șoc. Președintele Emmanuel Macron a vorbit despre acordul care ar putea schimba totul, având în vedere amenințările actuale. Vizat este programul nuclear iranian.
Emmanuel Macron cutremură continentul. Președintele Franței anunță relansarea acordului din 2015 privind programul nuclear iranian. El susține că acest lucru este încă posibil, dacă se intervine în cel mai scurt timp.
Precizările lui Macron au fost făcute în cadrul întâlnirii cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi, conform AFP. Menționăm faptul că acordul împiedică Teheranul să achiziționeze bomba atomică în schimbul ridicării sancțiunilor care afectează economia.
„În ceea ce priveşte acordul nuclear din 2015, care ar trebui să împiedice Teheranul să achiziţioneze bomba atomică în schimbul ridicării sancţiunilor care îi sufocă economia, preşedintele Republicii şi-a reiterat convingerea că o soluţie care vizează revenirea la implementarea integrală a acesteia ar fi încă posibilă dar că trebuia să intervină cât mai curând”, a indicat Elysée într-un comunicat de presă, citat de AFP.
Emmanuel Macron, despre programul nuclear iranian
Totodată, sursa citată mai precizează că Macron a fost dezamăgit de lipsa de progres odată cu suspendarea negocierilor de la Viena. În acest sens, președintele Franței a subliniat necesitatea încheierii acestui acord și revenirea la implementarea angajamentelor nucleare.
„La câteva luni după suspendarea negocierilor de la Viena”, Emmanuel Macron „şi-a exprimat dezamăgirea faţă de lipsa de progres şi a insistat cu preşedintele Raïssi asupra necesităţii de a face alegerea clară de a încheia acordul şi de a reveni la implementarea angajamentelor sale nucleare”, a adăugat preşedinţia franceză.
La rândul său, în cadrul discuţiei cu Emmanuel Macron, care a durat două ore, președintele Iranului a condamnat pozițiile neconstructiva în acest caz ale SUA, dar și ale țărilor europene.
Acordul privind programul nuclear iranian stagnează de șapte ani
„Preşedintele Raisi a condamnat acţiunile şi poziţiile neconstructive ale Statelor Unite şi ale ţărilor europene” în dosarul nuclear, potrivit preşedinţiei iraniene.
Amintim faptul că au existat nenumărate discuții între Iran și marile puteri ale lumii printre care și SUA, pentru ca acordul nuclear să fie reluat. Discuțiile au avut loc la Viena, însă au stagnat începând cu luna martie 2015.
Nu doar Emmanuel Macron dorește reluarea discuțiilor. La finele lunii iunie, Qatarul a organizat mai multe discuţii indirecte la Doha între Iran şi Statele Unite, în speranţa reluării procesului de la Viena. Nici de această dată nimic nu a foncționat, iar discuțiile au fost întrerupte după doar două zile fără niciun fel de rezultat.