‘Franţa intenţionează să rămână angajată în favoarea securităţii regiunii Asia-Pacific. Interesele voastre de securitate sunt şi interesele noastre’, a afirmat ministrul, în prezenţa principalilor responsabili din domeniul apărării din Asia, reuniţi cu ocazia forumului privind securitatea cunoscut sub numele de ‘Shangri-La Dialogue’, organizat în fiecare an în Singapore.
‘Franţa nu-şi poate schimba poziţia, indiferent de constrângerile geografiei, de impactul constrângerii bugetare sau de presupunerile eronate privind dimensiunea economică exclusivă pe care ar presupune-o relaţia euro-asiatică’, a subliniat oficialul francez.
În intervenţia sa, Jean-Yves Le Drian a cerut ‘finalizarea rapidă’ a unui ‘cod de conduită’ privind securitatea maritimă pentru a diminua tensiunile în Marea Chinei Meridionale, zonă de tranzit vitală pentru comerţul mondial. Din această perspectivă, Parisul intenţionează să se apropie de Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
În timp ce ţările din Asia au cheltuit în 2012, pentru prima dată, mai mult pentru forţele lor armate decât ţările europene din NATO, Franţa intenţionează să consolideze cooperarea în domeniul apărării în regiune, în special ‘sub forma exerciţiilor comune’. Parisul are deja relaţii de cooperare în domeniul apărării cu Indonezia, Malayezia, Singapore şi Vietnam.
Sursa: Agerpres