Ultimele date oficiale preliminare, publicate de catre Banca Nationala a Frantei arata faptul ca trimestrul al patrulea al anului trecut a adus o scadere a Produsului Intern Brut de 1,1%, peste estimarile initiale de 0,7%.

„Potrivit sondajului efectuat de Banca Frantei cu directorii mai multor companii, scaderea activitatii industriale s-a accentuat in decembrie. Declinul a fost antrenat, in principal, de sectorul auto si de producatorii de bunuri intermediare”, se precizeaza intr-o analiza a Bancii Frantei.

Cu toate acestea, rezultatele din trimestrul anterior fac ca, pentru moment, Franta sa evite o noua intrare in recesiune.

Conform Institutului de Statisitica si Studii Economice de la Paris, trimestrul al treilea al anului trecut a adus o usoara crestere economica, de 0,14%, fapt care a intrerup recesiunea in care intrase economia franceza dupa cel de al doilea trimestru din 2008.

Totusi, sintetizand, in trei dintre cele patru trimestre din 2008, economia franceza a inregistrat o scadere fapt care reflecta din plin efectele crizei internationale.

In momentul de fata Franta a iesit din recesiune, cum spuneam, dar o noua scadere economica in trimestrul I din 2009 ar „reactiva” recesiunea.