Ministrul francez de Finanțe a declarat că impozitul minim va fi implementat în Uniunea Europeană, chiar și fără acordul Ungariei, care s-a opus. Motivul transmis de Budapesta este acela că țara nu poate susține în acest stadiu reforma impozitării corporațiilor.
Statele membre UE lucrează la modalităţi alternative pentru a implementa un impozit minim de 15% pentru multinaţionale, indiferent dacă Ungaria va sprijini sau nu această reformă, a declarat joi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, transmite Reuters. Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.
Franța este decisă să implementeze impozitul minim
„Impozitul minim va fi implementat în lunile următoare cu sau fără sprijinul Ungariei. Europa nu mai poate fi luată ostatică de reaua-voinţă a unor state membre”, a spus Bruno Le Maire la o conferinţă de presă.
Ministrul francez al Finanţelor a adăugat că lucrează împreună cu comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, cu privire la alternativa legală care ar permite statelor membre să ocolească problema veto-ului Ungariei.
Intrarea în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru 2024, ca răspuns la solicitările anumitor ţări care au cerut mai mult timp.
Polonia s-a opus și ea inițial acordului
Amintim că, un acord cu privire la subiectul taxării companiilor era aşteptat la ultima reuniune Ecofin, însă pe ultima sută de metri a apărut opoziţia Ungariei care a împiedicat ajungerea la un acord cu privire la un impozit minim de 15% pentru multinaţionale, în condiţiile în care pentru un acord ar fi fost nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre.
Ministrul ungar de finanțe, Mihaly Varga, le-a spus omologilor săi din UE, în cadrul unei reuniuni, că țara sa nu poate susține în acest stadiu reforma impozitării corporațiilor, spulberând astfel speranțele unui acord vineri, după ce Polonia a renunțat la propriile obiecții.
„Lucrurile nu sunt gata”, a declarat Varga în timpul unei sesiuni publice. „Cred că trebuie să continuăm efortul pentru a găsi o soluție”.
În cadrul reuniunii de atunci, ministrul polonez de finanțe, Magdalena Rzeczkowska, a renunțat în mod oficial la opoziția sa față de acord.
Negocierile din cadrul Uniunii Europene ar trebui să transforme în lege o reformă globală a impozitării societăților comerciale, convenită în octombrie anul trecut de aproape 140 de țări.