Premierul francez Jean Castex a anunțat joi că interdicţia de circulaţie nocturnă instituită în principalele oraşe ale Franţei va fi extinsă începând de sâmbătă în mare parte a teritoriului ţării, vizând circa 46 de milioane de locuitori, aproximativ două treimi din populaţie, ca măsură de combatere a celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19, potrivit agenţiilor AFP şi EFE, citate de agerpres.
”Să o spunem clar. Situaţia este gravă (…) Săptămânile care vin vor fi grele şi serviciile noastre sanitare vor fi puse la grea încercare”, a avertizat şeful guvernului francez în anunţul său privind extinderea interdicţiei de circulaţie, valabilă între orele 21:00 şi 06:00. Între aceste ore sunt de asemenea închise barurile, restaurantele şi magazinele în zonele unde se aplică măsura menţionată.
Pandemia de coronavirus face ravagii în Franța.După un prim val care a provocat peste 30.000 de decese în primăvară, Franţa se confruntă în prezent cu un al doilea val epidemic. Numărul deceselor asociate noului coronavirus a depăşit între timp 34.000, iar în prezent 2.239 pacienţi sunt la reanimare sau la terapie intensivă.
”Dacă nu reuşim în mod colectiv să oprim epidemia, ne vom confrunta cu o situaţie dramatică şi va trebui să luăm în calcul măsuri mult mai dure”, a mai prevenit Jean Castex.
Și în România cazurile de coronavirus cresc alarmant
Nici în România lucrurile nu arată prea bine. Țara noastră se confruntă cu un val de noi infectări mai periculos decât la debutul pandemiei. Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ceea ce privește numărul deceselor, până astăzi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 21.10.2020 (10:00) – 22.10.2020 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.