Prim-ministrul francez va contacta Senatul pentru „a încerca să devanseze cât mai mult posibil calendarul”. Va putea intra în vigoare certificatul de vaccinare pe 15 ianuarie așa cum prevăzuse inițial guvernul? Jean Castex „speră”. La BFMTV/RMC, joi, 6 ianuarie, prim-ministrul a anunțat că va „discuta” cu Senatul pentru a încerca „sa devanseze cât mai mult posibil calendarul”, arată Le Figaro. 

După trei zile de dezbateri furtunoase marcate în special de afirmațiile controversate ale lui Emmanuel Macron – care dorește „să enerveze” nevaccinții „până la capăt” – proiectul de lege care instituie certificatul de vaccinare a fost adoptat în primă lectură azi dimineață de Adunarea Națională cu 214 de voturi la 93 (cu 27 de abțineri). El trebuie acum examinat de Senat.

„Sperăm că va putea fi examinat cât mai repede posibil”.

Ce spunea Guvernul francez inițial

Inițial programată pentru finalul acestei săptămâni, examinarea textului a fost până la urmă amânată de Conferința președinților de grup din Senat, miercuri seara. Proiectul de lege ar trebui deci să fie examinat în comisie luni după amiaza, pe 10 ianuarie, apoi în ședință publică începând de marți, 11.

Dar Jean Castex „va încerca”, împreună cu ministrul pentru relația cu Parlamentul, Marc Fesneau, să facă în așa fel încât aceste dezbateri să aibă loc mai repede.

Deși nu se pune problema să „se dispute cu Senatul”, prim-ministrul speră că „mica accelerare” care a avut loc astă noapte îl va convinge pe președintele Senatului, Gérard Larcher. „Sperăm că va putea fi examinat cât mai repede posibil”, adaugă el.