250 de milioane de euro pe lună cheltuie guvernul francez din bugetul sănătății pentru decontarea testelor PCR efectuate la toate laboratoarele publice și private, precum și în farmacii.
Până în luna iulie francezii care doreau să facă testul fără recomandare de la medic plăteau 54 de euro, însă după această dată autoritățile au decis să introducă gratuitatea.
Au apărut însă unele probleme, de unde și cozile ce pot fi observate zilnic, chiar și în weekend, în fața laboratoarelor.
Personalul medical este insuficient
Cu toate că substanțele necesare există în cantități importante, personalul medical este insuficient și există situații când rezultatele vin mai târziu de 48 de ore, ceea ce le face inutile.
În afara celor care prezintă simptome suspecte și a celor care pleacă sau se întorc din străinătate, mai solicită să fi testați cei care vor să îşi viziteze rude vârstnice, pe care nu vor să le expună unei posibile contaminări, și mai ales persoane foarte speriate de o eventuală îmbolnăvire.
Autoritățile medicale atrag atenția că cei din urmă abuzează de facilitatea testării gratuite și o fac periodic, mergând la laboratoare diferite. Aceștia reprezintă aproximativ 25% din totalul testelor.
Se dorește creșterea numărului de teste
Guvernul Franței își propune să crească în scurt timp testarea până la un milion și jumătate de teste pe săptămână, ceea ce riscă să contribuie la prelungirea cozilor din fața laboratoarelor, la întârzierea rezultatelor și la încărcarea facturii pentru asigurările publice de sănătate.
Potrivit datelor oficiale în Franța virusul continuă să circule activ. Săptămâna trecută au fost raportate între 5.000 și 9.000 de cazuri pe zi, ca urmare, spun autoritățile, a testării masive.
Nu există deocamdată îngrijorare, pentru că majoritatea celor depistat sunt asimptomatici, iar cazurile grave sunt puține, aproximativ 500 de pacienți cu COVID sunt internați în prezent la reanimare la nivel național