Prevăzută iniţial să aibă loc în luna aprilie, dar amânată din cauza pandemiei de coronavirus, licitaţia pentru atribuirea de frecvenţe a început marţi la ora locală 09:30 (07:30 GMT) şi ar urma să permită operatorilor de telefonie (Orange, SFR, Bouygues Telecom şi Free) să achiziţioneze 11 blocuri de frecvenţe, ceea ce ar permite lansarea primelor servicii 5G în anumite oraşe din Franţa la finele acestui an, conform agerpres.ro

Cei patru operatori de telefonie au obţinut fiecare un bloc de 50 MHz la un preţ fix de 350 milioane de euro

În pofida criticilor venite dintr-o anumită parte a opiniei publice şi a multiplelor solicitări privind un „moratoriu” pentru telefonia 5G venite din partea unor politicieni de stânga, viitoarea reţea de telefonie mobilă va fi lansată în Franţa utilizând, mai întâi, banda de frecvenţe cuprinsă între 3,4 şi 3,8 gigaherţi (GHz).

Cei patru operatori de telefonie au obţinut fiecare un bloc de 50 megaherţi (MHz) în această bandă de frecvenţe la un preţ fix de 350 milioane de euro. Cu blocurile suplimentare de 100 megaherţi (MHz) scoase la licitaţie, statul francez speră să încaseze cel puţin 2,17 miliarde de euro.

Un operator nu va putea achiziţiona mai mult de 100 megaherţi (MHz) „pentru a da o şansă fiecăruia”, a explicat Arcep, Autoritatea de reglementare a telecomunicaţiilor din Franţa, care derulează licitaţia.

„Principiul acestor licitaţii este că ele trebuie să fie complet secrete. În fond, singurul nostru obiectiv este să oferim cea mai bună calitate a serviciilor pentru utilizatorii noştri şi să ne păstrăm această superioritate în calitatea reţelei pe care o avem de zece ani în Franţa”, a avertizat directorul general de la Orange, Stéphane Richard.

Licitaţia principală, care ar urma să dureze aproximativ 12 zile, va fi urmată de o „licitaţie de poziţionare” care va permite operatorilor să aleagă dacă preferă să se situeze în centrul bandei de frecvenţe sau la extremităţi, mai susceptibile la interferenţe cu alte servicii.

Cu toate acestea, tehnologia 5G se loveşte de ostilitatea unei părţi a opiniei publice, a politicienilor şi a asociaţiilor, care pun sub semnul întrebării această nouă tehnologie din motive sanitare sau de mediu.

Mai multe ONG-uri au anunţat marţi că vor sesiza Consiliul de stat să suspende procedura de atribuire a frecvenţelor. De asemenea, aproximativ 70 de parlamentari de stânga sau ecologişti au cerut la mijlocul lunii septembrie un moratoriu cu privire la atribuirea de frecvenţe 5G.

Cu toate acestea, Guvernul de la Paris nu şi-a modificat calendarul, fără a mai aştepta un raport al Agenţiei naţionale pentru securitate sanitară (Anses), care ar urma să fie publicat în luna martie 2021, subliniind că majoritatea ţărilor avansate au atribuit deja frecvenţe pentru telefonia 5G.

„Toată lumea susţine că pentru relansarea economică, pentru viitorul industriei, este extrem de important. Este important ca Franţa să se înscrie în această tendinţă, în special în această perioadă de criză”, a declarat la rândul său secretarul de stat pentru domeniul digital, Cedric O.

Întrebarea pe care şi-o pun experţii este dacă această dezbatere politică aprinsă, marcată de ameninţările venite din unele comunităţi că vor împiedica dezvoltarea reţelelor 5G, poate avea un impact asupra comportamentului operatorilor cu prilejul licitaţiilor?

„Aceasta poate schimba raportul de forţe”, estimează Guillaume Vaquero, expert în telecomunicaţii la cabinetul Wavestone. „Suntem într-o situaţie în care Arcep cere operatorilor să îşi asume angajamente cu privire la acoperire. Însă operatorii pot spune: Suntem gata să introducem tehnologia dar care sunt garanţiile că o putem face în bune condiţii? Deoarece este vorba de investiţii colosale”, a adăugat expertul.

Un alt element de care trebuie să ţină cont operatorii sunt restricţiile care vizează gigantul chinez Huawei, care vor obliga în special SFR şi Bouygues Telecom să îşi caute un alt furnizor de echipamente pentru o mare parte din viitoarele lor reţele 5G şi de asemenea să îşi revizuiască planurile de investiţii.