Franţa şi Irlanda şi-au exprimat joi nemulţumirea faţă de ritmul lent al guvernului britanic în elaborarea planului pentru a părăsi UE, afirmând că doresc o clarificare în următoarele săptămâni, relatează Reuters.
Premierul britanic Theresa May a promis că va activa Articolul 50 care va permite începerea negocierilor formale cu UE până la sfârşitul lunii martie, dar nu a menţionat până acum care ar fi aşteptările Marii Britanii în cei doi ani de negocieri care urmează.
Oficiali ai UE au afirmat de asemenea că negocierile cu Marea Britanie nu vor începe până când nu este făcută o notificare oficială.
Totuşi, declaraţiile contradictorii ale miniştrilor ai guvernului britanic în legătură cu ceea ce ar însemna Brexitul au provocat indignare în rândul unor membri ai UE.
'Uniunea Europeană este pregătită să negocieze… Trebuie să începem pe o bază clară. Dacă baza este clară atunci negocierile vor merge bine', a declarat ministrul de externe francez Jean-Marc Ayrault în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său irlandez Charles Flanagan.
Marea Britanie se află printre cei mai mari parteneri comerciali ai Franţei şi Irlandei şi prin urmare acestea ţări ar putea suferi pierderi în urma Brexitului. Agerpres