Miniştrii de externe ai celor trei ţări, Laurent Fabius, William Hague şi Guido Westerwelle, i-au scris şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton, cu privire la acest lucru la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat pentru AFP un diplomat european.
Miniştrii afacerilor externe ai UE ar trebui să le discute la o reuniune la Bruxelles pe 15 octombrie. Occidentul şi Israelul suspectează Iranul că vrea să obţină arma atomică sub pretextul unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.
UE a adoptat deja o serie de sancţiuni bancare şi comerciale împotriva Teheranului. Dintre sancţiuni, cel mai sever este embargoul asupra petrolului instituit de UE şi Statele Unite şi intrat oficial în vigoare în luna iulie.
Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania urmează să abordeze joi această temă cu dna Ashton, pe marginea Adunării Generale a ONU. Cele şase ţări formează grupul denumit ‘5 + 1’ însărcinat să negocieze cu Iranul.
Sursa: Agerpres
Franţa, Marea Britanie şi Germania cer noi sancțiuni împotriva Iranului
24 septembrie 2012, 08:35
Ultima modificare în 24 septembrie 2012, 11:35
Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut în mod oficial noi sancţiuni ale UE împotriva Iranului pentru programul său nuclear controversat.
Etichete: germania,
iran,
Marea Britanie,
nuclear
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Elveţia nu va mai fi un PARADIS fiscal. Elveţienii vor să pună capăt avantajelor exilaţilor fiscali
- Musulmanii nu se joacă: 100.000 de dolari RECOMPENSĂ pentru cel care îl omoară pe realizatorul filmului islamofob
- Pe cine și-ar fi dorit Victor Ponta ca investitor la Oltchim
- Un guru Apple prezice naşterea maşinăriilor cu inteligenţă artificială
- Ce avioane vrea să cumpere România din Portugalia
- INCREDIBIL. Ce vrea să facă Diaconescu la Oltchim
- CONSECINŢĂ: Ce riscă Dan Diaconescu dacă nu vine cu banii pentru Oltchim
- Microsoft YouthSpark, oportunități pentru 300 de milioane de tineri în următorii 3 ani
- Eurocopter România a lansat primul elicopter Puma Mk2 modernizat
- Două războaie sunt pe cale să înceapă. Americanii sunt implicați în amândouă