Franța neagă acuzațiile Rusiei conform cărora Occidentul s-a implicat direct în războiul din Ucraina, Ministerul de Externe de la Paris asigurând că nu se află într-un conflict direct cu Moscova.
„Răspundem foarte clar că nu suntem în război cu Rusia şi că nu este niciunul dintre partenerii noştri”, a spus Anne-Claire Legendre, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Paris.
„Livrarea de echipamente militare în cadrul exercitării de către Ucraina a legitimei apărări nu constituie cobeligeranţă. Respingem afirmaţiile Kremlinului”, a adăugat aceasta.
Kremlinul a acuzat Occidentul că s-a implicat direct în războiul din Ucraina
După ce Occidentul a decis că va furniza Ucrainei tancuri avansate pentru a face față agresiunii Rusiei, administrația lui Vladimir Putin a acuzat națiunile vestice de implicare directă în război, relatează cotidianul Le Monde.
„Există constant declaraţii din capitalele europene şi de la Washington că trimiterea diverselor sisteme de armament în Ucraina, inclusiv tancuri, nu înseamnă în niciun fel implicarea acestor ţări sau a Alianţei în ostilităţile din Ucraina.
Noi, în mod categoric, nu suntem de acord cu această poziţie şi, la Moscova, orice face Alianţa şi capitalele menţionate este considerată o implicare directă în conflict. Vedem că acest lucru se intensifică”, a spus joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de agenţia Reuters.
Miercuri, pe data de 25 ianuarie, SUA au anunțat că vor livra Ucrainei 31 de tancuri M1 Abrams, în cadrul unui angajament cu Germania, care va furniza 14 tancuri Leopard 2 şi va autoriza transferul de vehicule blindate de fabricaţie germană de către alte state europene.
În câteva zile, Franța va anunța dacă va transfera, la rândul său, tancuri Leclerc, potrivit ministrului francez al Forţelor Armate, Sébastien Lecornu. Acesta a adăugat că ar putea fi livrate și alte echipamente militare.
Occidentul nu dorește un conflict între NATO și Rusia
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a declarat că oferirea de asistență militară Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de tancuri ultramoderne, nu constituie o „ameninţare ofensivă” la adresa Rusiei.
Cancelarul german, Olaf Scholz, a precizat din nou, de asemenea, că deși va continua să ofere asistență militară Ucrainei, nu dorește să se ajungă la un război între NATO și Rusia.
„Am luat toate deciziile prin cooperare strânsă cu aliaţii noştri. Vom continua în acelaşi mod. Germania va continua să ofere sprijin Ucrainei, dar va încerca să evite o escaladare spre un conflict militar între Rusia şi NATO”, a declarat acesta.