Franța va reduce vârsta de obținere a permisului de conducere
Vârsta pentru obținerea permisului de conducere în Franța va fi redusă la 17 ani începând de anul viitor, a anunțat premierul francez Elisabeth Borne.
„Din ianuarie 2024, se va putea obține permisul de conducere de la 17 ani și se va putea conduce de la 17 ani”, în loc de 18 ani și în aceleași condiții ca în prezent, a precizat șefa guvernului, subliniind că această măsură va fi „un adevărat plus”, în special pentru tinerii ucenici.
Elisabeth Borne a explicat, de asemenea, că guvernul va introduce un abonament pentru a călători gratuit timp de o lună în trenurile Intercites și TGV pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani care se angajează printr-un contract de muncă pentru tineri.
De menționat că. în prezent tinerii care conduc însoțiți pot deja să ia permisul de la 17 ani, dar nu pot conduce singuri decât din ziua în care împlinesc vârsta majoratului.
Măsuri pentru eficientizarea obținerii permisului de conducere
Amintim că, parlamentul francez a adoptat definitiv, săptămâna trecută, un proiect de lege care vizează eficientizarea, din punct de vedere financiar, a procesului de obținere a permisului de conducere. De asemenea, vrea să reducă timpul dintre cele două examene.
Legea mult așteptată simplifică condițiile de obținere a permisului de conducere în Franța. Proiectul de lege a fost adoptat cu o majoritate de voturi (70 pentru și unul împotrivă).
De asemenea, în proiectul de lege este prevăzută o nouă platformă digitală, „un tânăr, un permis”, pentru a identifica toate ajutoarele de stat și comunitare pentru obținerea permisului de conducere. Candidatul va trebui doar să indice codul său poștal pentru a afla despre finanțările disponibile.
În ceea ce privește termenele, pentru a oferi mai multe locuri de examinare, autorizația pentru angajații din sectorul public sau contractual de a susține proba practică a permisului va fi extinsă la nivel național.
„Je vous confirme qu’à partir de janvier 2024, on pourra passer le permis de conduire à partir de 17 ans et conduire à partir de 17 ans.”
Élisabeth Borne annonce sur Brut l’abaissement de l’âge pour passer le permis de conduire. pic.twitter.com/EdwLpf6gEh
— Brut FR (@brutofficiel) June 20, 2023