„Suntem gata să luăm măsuri împotriva celor care împiedică Forumul libian de dialog politic şi alte căi ale procesului de la Berlin, precum şi a celor care continuă să jefuiască fondurile de stat sau să aducă atingere drepturilor omului” în Libia, subliniază cele patru capitale europene într-un comunicat comun dat publicităţii de Preşedinţia franceză, conform agerpres.ro
Libia este împărţită între facţiuni rivale din estul şi vestul ţării
Libia se află în haos din 2011 şi este împărţită din 2014 între facţiuni rivale din estul şi vestul ţării, iar principalele instituţii ale statului sunt, de asemenea, împărţite sau controlate de grupări armate.
Guvernul de Uniune Naţională (GNA) recunoscut la nivel internaţional deţine puterea în capitala Tripoli, în timp ce Armata Naţională Libiană (LNA) a mareşalului Khalifa Haftar controlează estul ţării.
Ambele tabere sunt marcate de diviziuni politice, regionale şi ideologice între facţiunile armate care le susţin. În plus, puteri străine furnizează arme şi mercenari. În acest context complex, mulţi libieni rămân sceptici cu privire la eforturile de pace.
Negocierile sunt în toi
Delegaţi libieni reuniţi în Tunisia sub auspiciile ONU au ajuns la un acord care prevede ”alegeri naţionale” în Libia în termen de 13 luni, a anunţat vineri emisarul interimar al ONU, Stephanie Williams, relatează AFP.
„Participanţii la Forumul de dialog politic libian au convenit asupra organizării de alegeri naţionale pe 24 decembrie 2021”, a declarat Stephanie Williams, în cadrul unei conferinţe de presă virtuale.
Acesta este primul rezultat al discuţiilor în curs la Tunis purtate de luni între 75 de delegaţi pentru a încerca să scoată Libia din conflictele care au urmat de la căderea regimului lui Muammar Gadhafi, în 2011.
În octombrie, Misiunea de sprijin a ONU în Libia a anunțat un acord de încetare permanentă a focului pe întreg teritoriul acestei țări. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe salută anunțul făcut de aceștia.
„Ministerul Afacerilor Externe salută anunţul Misiunii de sprijin a ONU în Libia (UNSMIL) privind încheierea astăzi, 23 octombrie 2020, a acordului de încetare permanentă a focului pe întreg teritoriul Libiei. Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă speranţa că încetarea permanentă a focului pe întreg teritoriul Libiei reprezintă un pas important spre reluarea negocierilor politice, care să conducă la un acord cuprinzător, în beneficiul poporului libian şi al securităţii durabile în regiune”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri seara, de MAE.
Acordul de încetare a focului a fost negociat în săptămâna 19 – 23 octombrie, în cadrul discuţiilor de la Geneva din domeniul securitar-militar între părţile libiene, sub auspiciile ONU, ca parte a Procesului Berlin.
Procesul Berlin a fost iniţiat la Conferinţa de la Berlin (19 ianuarie 2020), co-prezidată de ONU şi Germania, şi a stabilit trei căi de abordare a crizei libiene: (1) politică; (2) economică şi financiară; (3) securitară şi militară, fiecare din aceste căi având o serie de măsuri concrete de implementare. În plus, s-au stabilit măsuri pentru asigurarea respectării embargoului asupra armelor şi privind respectarea dreptului umanitar/drepturilor omului.