O scurgere toxică s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la o rafinărie a grupului petrolier Total în vestul Franţei, incidentul soldându-se cu un rănit şi cu oprirea temporară a circulaţiei pe calea ferată care traversează situl, relatează AFP, citând surse din cadrul grupului petrolier.
Resorbţia completă a scurgerii de butan şi acid fluorhidric, pe care un purtător de cuvânt al grupului Total a calificat-o drept ‘lejeră’, necesită răcirea unităţii de producţie unde incidentul a avut loc.
Scurgerea este acum ‘sub control’ şi ‘nu există niciun risc de poluare a mediului’, a dat asigurări directorul rafinăriei într-un comunicat emis la scurt timp după ora locală 09:00 (07h00 GMT).
Persoana rănită este un salariat al unui furnizor Total, care a suferit ‘arsuri chimice’, fiind evacuat de urgenţă. Starea de sănătate a acestuia nu suscită ‘îngrijorare’, potrivit direcţiei.
Traficul pe linia ferată care traversează situl a fost reluată joi.
Având în vedere măsurile luate de Total, propagarea substanţelor toxice în atmosferă a ‘devenit extrem de limitată şi nu este periculoasă’, a asigurat directorul de cabinet al prefectului departamentului Loire-Atlantique, Patrick Lapouze AGERPRES