Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe din Franța, Anne-Claire Legendre, a anunțat că țara sa va sprijini Georgia în procesul aderării la Uniunea Europeană.
Franța a anunțat că este pregătită „să însoțească” țara „spre statutul de țară candidată” la Uniunea Europeană. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Anne-Claire Legendre, a reiterat dorința Parisului de a vedea că „Georgia va relua calea eforturilor sale de consolidare a statului de drept” și de a „accelera reformele sale care fac parte din acest parcurs către statutul de țară candidată. Şi noi suntem gata să însoţim Georgia pe acest drum”
Proteste în Georgia
Protestatarii pro-europeni au ieșit în stradă după ce Parlamentul din Georgia a adoptat un text care prevede că mass-media sau organizațiile neguvernamentale care primesc mai mult de 20% din fondurile lor din străinătate vor fi obligate să se înregistreze ca „agenți străini”, sub sancțiunea unei amenzi de până la 9.000 de euro în cazul unei declarații financiare incomplete.
Acest proiect amintește de o lege similară adoptată în Rusia în 2012 și pe care Kremlinul o folosește pentru a reprima presa și organizațiile de opoziție sau simplele voci critice, considerate acum agenți străini.
Moscova şi Tbilisi s-au confruntat în 2008 într-un scurt război câştigat de armata rusă.
„Cei care au continuat să opereze se confruntă cu un control, o hărțuire și o represiune tot mai mari. Legea rusă nu este o alegere a Georgiei”, au transmis aproape 400 de ONG-uri și mass-media georgiene într-o declarație comună.
Georgia vrea să adere la UE și NATO
Ministerul georgian de Interne a declarat miercuri că cel puțin 77 de persoane au fost arestate și 50 de ofițeri de poliție au fost răniți în ziua precedentă.
Protestele care au zguduit Georgia se înscriu într-un context mai larg de criză politică în această țară caucaziană. Fosta republică sovietică urmărește oficial să adere la UE și la NATO.
Cu toate acestea, mai multe măsuri recente ale actualului guvern, cum ar fi acest proiect de lege privind „agenții străini”, au pus sub semnul întrebării menținerea aspirațiilor pro-occidentale, opoziția acuzându-l că sprijină Moscova.
Anunțul retragerii textului joi a fost, prin urmare, salutat pe scară largă de comunitatea europeană. Delegația Uniunii Europene la Tbilisi a salutat retragerea și a dorit „să încurajeze toți liderii politici din Georgia să reia reformele proeuropene, într-o manieră incluzivă și constructivă”.