Franța tocmai a fost retrogradată de Standard & Poor’s. Vezi care e motivul

Standard & Poor's (S&P) a redus cu o treaptă ratingul suveran al Franţei, deoarece agenţia de evaluare financiară apreciază că avansul mai lent al economiei va constrânge capacitatea Guvernului de a îmbunătăţi situaţia finanţelor publice şi va minimaliza impactul reformelor preşedintelui Francois Hollande, transmite Bloomberg.

Ratingul de credit al Franţei pe termen lung, în valută şi monedă locală, a fost revizuit în scădere, de la ‘AA plus’ la ‘AA’, cu perspectivă stabilă, a anunţat vineri Standard & Poor’s.

În ianuarie 2012 Franţa a pierdut ratingul de top ‘AAA’ atribuit de S&P apoi celelalte agenţii importante de evaluare financiară, Moody’s Investors Service şi Fitch Ratings, au adoptat decizii similare.

S&P este îngrijorată că Guvernul francez nu va reuşi să-şi reducă deficitul şi datoria şi să adopte reformele necesare pentru a face economia mai competitivă. De asemenea, agenţia apreciază că rata şomajului va rămâne la un nivel ridicat până în 2016, ceea ce va face mai dificilă adoptarea unor reforme politice.
Retrogradarea indică faptul că a doua economie a zonei euro nu reuşeşte să se redreseze după criza financiară. Francois Hollande nu a reuşit să îmbunătăţească competitivitatea Franţei, deşi a modificat reglementările privind piaţa muncii şi taxele.

Comisia Europeană estimează că economia Franţei va înregistra anul acesta o creştere de 0,2% şi de 0,9% anul viitor.
Sursa: Agerpres