Ministrul Finanțelor din Franța a anunțat că vor fi intensificate anchetele din sectorul alimentar. Potrivit oficialului francez, măsura vine pentru a se asigura „că de-a lungul lanțului de aprovizionare nu există profitori”.
Guvernul francez îşi va intensifica anchetele de-a lungul lanţului de aprovizionare cu alimente, pentru a descoperi dacă firmele utilizează criza inflaţiei pentru a majora nejustificat preţurile, a declarat luni ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters.
Inspecții de-a lungul lanţului de aprovizionare
Inspectorii din cadrul autorităţii pentru protecţia consumatorilor au efectuat deja 1.200 de inspecţii de la începutul anului iar începând de marţi va fi disponibilă şi o linie telefonică special pentru companiile care doresc să semnaleze nereguli în ceea ce priveşte preţurile, a informat Ministerul de Finanţe.
„Vreau să mă asigur că de-a lungul lanţului de aprovizionare nu există profitori iar cei care vor fi descoperiţi vor fi sancţionaţi”, a spus Bruno Le Maire pentru postul de radio France Inter.
Retailerii ar putea crește reducerile până la 50%
De asemenea, Bruno Le Maire a spus că ministerul pe care îl conduce analizează posibilitatea de a permite retailerilor să lanseze vânzări promoţionale cu reduceri de până la 50%, în loc de maximum 34% în prezent.
În 2018, Franţa a adoptat o lege care reglementa preţurile minime şi limita vânzările cu discount în supermarketuri, în încercarea de a-i mulţumi pe fermieri care se plângeau de mult timp că sunt afectaţi de marjele reduse şi războaiele de preţuri din sectorul de retail.
Inflația din ultimele luni a dus la explozia prețurilor
Însă situaţia s-a schimbat în ultimele luni pe fondul exploziei inflaţiei. Chiar dacă criza actuală a inflaţiei a fost provocată iniţial de preţurile mari la energie, în ultimele luni au crescut exploziv şi preţurile la alimente ca urmare a războiului din Ucraina, ajungând la 5,7% în ultimele 12 luni, cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2008, potrivit institutului naţional de statistică INSEE.
Ca răspuns la presiunile Guvernului, grupul francez de shipping CMA CGM a anunţat săptămâna trecută că a decis să reducă tarifele la transportul de containere, cu până la 10%, pentru marii retaileri din Franţa, pentru a contribui la reducerea inflaţiei.