Toulouse este doar unul din zecile de orașe din Franța care a impus obligativitatea purtării măștii de protecție în exterior deoarece în multe cartiere ale orașului nu sunt respectate măsurile impuse de autorități. Decizia vine după o creștere importantă a numărului de infectări, mai ales în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20-30 de ani.
Oraşul francez Toulouse se va alătura unei liste de mai multe zeci de municipalităţi care impun purtarea măştii în exterior, într-un moment în care consiliul ştiinţific care îndrumă guvernul avertizează privind o posibilă recrudescenţă a epidemiei, relatează AFP, conform Agerpres.
Începând de miercuri, în al patrulea oraş din Franţa, masca va fi obligatorie în mai multe cartiere foarte frecventate unde „măsurile barieră sunt puţin respectate”, a explicat prefectura din Haute-Garonne.
Această decizie urmează după o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în departament, în special în rândul celor din segmentul de vârstă 20-30 de ani potrivit autorităţilor sanitare.
De luni, masca este obligatorie în exterior în numeroase oraşe franceze precum Nisa (sud-est), Lille (nord) sau în oraşele turistice Biarritz sau Saint-Malo, pe coasta de vest.
La Nisa au fost desfăşurate amplificatoare de sunet pentru a anunţa interzicerea adunărilor şi a reaminti această nouă obligaţie.
Marţi, consiliul ştiinţific care are misiunea de a îndruma puterile publice în gestionarea crizei legate de COVID-19 a avertizat în privinţa unei posibile recrudescenţe a epidemiei în Franţa.
„Virusul circulă într-un mod mai activ, în condiţiile unei pierderi accentuate a măsurilor de distanţare şi a măsurilor barieră. Echilibrul este fragil şi putem aluneca oricând într-un scenariu mai puţin controlat, precum cel din Spania, de exemplu”, avertizează instanţa.
„Franţa se află într-o situaţie controlată, dar fragilă”, a adăugat Consiliul, considerând „foarte probabil ca un al doilea val epidemic să fie observat în toamnă sau în iarnă”.
De la sfârşitul lunii iulie, pragul celor 1.000 de noi cazuri pe zi a fost depăşit în ţară.
În aceste ultime zile, numărul pacienţilor de la reanimare a crescut, o premieră din 9 aprilie, nu mai puţin de 384 de pacienţi fiind într-o stare gravă. În momentul de vârf al pandemiei peste 7.000 se aflau în această situaţie.
Noul coronavirus s-a soldat cu 30.294 de morţi în Franţa de la începutul epidemiei.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea