Frații Dedeman dau marea lovitură. Este anunțul momentului pe piața din România. Ce investiție pregătesc Dragoș și Adrian Pavăl? Este vorba despre sute de milioane de euro.
Frații Dedeman dau marea lovitură. Este vorba despre înființarea unei companii care se va ocupa cu producția de energie electrică prin intermediul centralelor fotovoltaice instalate pe acoperişurile celor şapte centre logistice Dedeman din ţară.
Compania se numește Grunman Energy, iar potrivit ultimelor informații, valoarea portofoliului solar vizat de Frații Dedeman se ridică la suma de 250 de milioane de euro.
Proiectul fraților Pavăl are mai multe etape. Prima dintre acestea prevede că puterea de instalare ar urma să fie de 35 de MW. Pe de altă parte, pe termen lung și mediul, obiectul fraților Dedeman este atingerea puterii totale instalate de peste 400 de MW.
Firma care se va ocupa de montarea panourilor fotovoltaice este Simtel Team și nu este prima oară când Dedeman colaborează cu aceasta. Până acum, firma a construit 31 de centrale electrice fotovoltaice pentru magazinele Dedeman din țară.
„Simtel Team, companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a construit 31 de centrale electrice fotovoltaice pentru Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească după cifra de afaceri, în cei peste trei ani de colaborare.
Dedeman și Simtel colaborează de trei ani de zile
Capacitatea totală instalată de Simtel pe acoperişurile magazinelor şi centrelor logistice Dedeman este de 8,8 MW“, precizează reprezentanţii Simtel Team.
Potrivit sursei citate, capacitatea totală instalată de Simtel pe acoperișurile magazinelor și centrelor logistice Dedeman este de 8,8 MWp. Dintre aceștia însă, 2,8 MWp, reprezintă 7.467 de panouri fotovoltaice, care au fost instalați doar în ultimele 12 luni în cadrul a zece locații.
Planurile din următoarele luni de zile sunt însă unele mărețe. Mai exact, Dedeman, dar și Simte și-au propus ca până la finele lui 2022 să finalizeze instalarea centralelor la centrele logistice din Pantelimon și Bacău ale Dedeman.
Totodată, se dorește și finalizarea instalării acestora pe acoperișurile magazinelor din Bârlad, Bacău, Slatina și Petroșani.
Magazinele Dedeman care au centrale fotovoltaice
Menționăm faptul că Dedeman și Simte colaborează încă din 2019. Primele proiecte ale celor două mari companii au vizat instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile a trei magazine Dedeman din București – Pallady, Pantelimon și Colentina.
În urma unor înțelegeri, cele două companii au continuat să lucreze împreună, iar până acum, Simte a construit mai multe centrale fotovoltaice pe acoperișurile magazinelor și centrelor logistice Dedeman din toată țara.
Aici se numără magazinele Dedeman din Agigea, Alba-Iulia, Baia Mare, Bistrița, Blejoi, Brașov, București, Buzău, Călărași, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Galați, Lugoj, Pitești, Ploiești, Râmnicu-Vâlcea, Reșița, Sf. Gheorghe, Slobozia, Târgu-Jiu, Techirghiol, Timișoara, dar și Turda.