Potrivit informațiilor obținute de profit.ro, Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat peste 310 hectare de teren agricol în Tulcea de la compania Agristar, controlată de antreprenorul norvegian Øivind Lønnestad Tidemandsen – proprietarul rețelei de retail XXL.
De menționat este faptul că, frații Dedeman mai dețin și o parte din afacerea agricolă Moldova Farming, cu un portofoliu de peste 10.000 de hectare.
În ceea ce privește terenul achiziționat, în portofoliul companiei au intrat 310 parcele de teren agricol situate în localitățile Cerna și Peceneaga din Tulcea cu o suprafață totală de 313 hectare.
Prețul este și el unul pe măsură. Mai exact, loturile, adunate de Agristar în perioada 2008-2019, au fost evaluate, recent, la 5.500 de euro/hectar, adică un total de 1,7 milioane de euro. Pe de altă parte, studiul de piață care a stat la baza evaluării arată că valoarea unui hectar de teren extravilan din comuna Peceneaga este de 4.500 de euro/hectar, iar un hectar de teren agricol din Cerna este 4.030 de euro, precizează sursa citată.
Astfel, capitalul social al Agri Concept a fost majorat de la 1.000 de lei, la 8,4 milioane lei.
Ce afacere pregătesc frații Dedeman
Cătălin Cristian Gîrlea, general manager al Agristar a fost contactat de profit.ro pentru a oferi o serie de detalii în legătură cu acest subiect, însă a preferat să nu facă niciun comentariu.
De cealaltă parte,reprezentanții fraților Pavăl nu au răspuns solicitării sursei citate.
De menționat este faptul că, afacerea Agristar este controlată indirect, în procent de 70%, de antreprenorul norvegian Øivind Lønnestad Tidemandsen (59 de ani), proprietarul și unul dintre fondatorii rețelei de retail specializate în echipamente sportive XXL, cea mai mare din regiunea scandinavă, dar prezentă și în Austria.
În anul 2017, Øivind Tidemandsen a cumpărat participația fratelui său din XXL pentru mai mult de 100 de milioane de euro. În același timp, Tidemandsen este și co-proprietar al retailerului de mobilă și design interior Home & Cottage, fondat în 2009.
În ceea ce privește afacerile din agricultură derulate de investitorul norvegian în România, acestea sunt supervizate de Cătălin Cristian Gîrlea, care deține 25% din Agristar, el fiind cel care a refuzat să dea detalii în acest sens.
Afacerile lui Øivind Tidemandsen din România
Sursa citată mai precizează că Tidemandsen mai are în România și ferma Agrifarm din Racovița, județul Brăila, unde exploatează câteva zeci de hectare de teren agricol pentru culturi precum porumb, rapiță, grâu, floarea soarelui, soia și orz.
Implicarea în agricultură a fraților Pavăl a apărut odată cu asocierea în Moldova Farming, afacerea antreprenorului Cătălin Grigoriu, care deține peste 10.000 de hectare de teren agricol, din care exploatează circa 7.000 de hectare în județele Neamț, Bacău și Vrancea.
Deși au ajuns să dețină 49,7% din Moldova Farming, frații Pavăl au decis, în octombrie anul trecut, să își diminueze cota la doar 19%, în favoarea partenerului lor, adică familia Grigoriu, mai scire profit.ro.
În 2020, însă, afacerile Moldova Farming au întercut orice fel de așteptare și au explodat la 30,5 milioane euro, de la 9,3 milioane de euro, un an mai devreme, fiind cel mai bun an din istoricul de 9 ani al companiei.
Mai exact, profitul Moldova Farming a fost de 4,5 ori mai mare în 2020, crescând până la 1,9 milioane de euro. Pe de altă parte, în 2021, singura tranzacție cu teren agricol ce depășește 30 de hectare, suprafață peste care devine obligatoriu avizul Ministerului Agriculturii, a fost cea semnalată de Profit.ro, prin care firma fostului ministru al transporturilor Radu Berceanu a cumpărat 40 de hectare de teren lângă Dunăre la un preț de 5.500 de euro pe hectar.
În acest context, Ministerul Agriculturii și-a dat avizul final pentru 10 tranzacții cu terenuri agricole mai mari de 30 de hectare realizate în 2020. În ceea ce privește suprafața lor, acestea cumulează o suprafață totală de circa 460 de hectare, iar prețul cumulat de tranzacționare a fost de 3,1 milioane de euro, mai precizează sursa citată.
Achizițiile făcute de frații Dedeman
De menționat este faptul că această achiziție nu este una singulară. Mai exact, frații Pavăl au mai cumpărat un teren de 64 de hectare, în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), de la compania spaniolă Martinsa Fadesa, una dintre cele mai mari suprafețe de teren destinat construcțiilor tranzacționată în ultimii ani în România, mai scrie profit.ro.
În ceea ce privește scopul terenului, surse au declarat pentru profit.ro, că acesta ar putea fi folosit pentru dezvoltarea unor depozite. În același timp, frații Dedeman mai lucrează și la dezvoltarea unui proiect imobiliar mixt multianual, primul de acest fel pentru ei, amplasat în nordul orașului Bacău, pe malul râului Bistrița.
Pe lângă proiectele imobiliare, magazinele pe care le dețin și terenurile proaspăt achizițonate, cei doi antreprenori mai lucrează și la consolidarea, restaurarea și refuncționalizarea casei negustorului Nicolae Hlebnikian din centrul Bucureștiului, cumpărată cu circa 5 milioane de euro, care va fi folosită ca sediu pentru companiile holdingului Pavăl.
Pe lângă afacerea Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară, frații Pavăl și-au diversificat investițiile de-a lungul anilor. Mai exact, aceștia au intrat în afacerile imobiliare,prin achiziția The Bridge, The Office, Dacia One și parteneriatul cu Element Industrial, construcții Cemacon, în industrie, Alro, viticultură, Purcari Wineries, restructurare companii (ROCA Investments), pe piața colectării de deșeuri (Ecorep Group), a panourilor fotovoltaice (Simtel) și în transport fluvial (Transport Trade Services).