Astfel, aceștia dețin un pachet de 0,84%, echivalentului unei investiții de 2,8 milioane de lei, din producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB). La finalul anului 2020, Pavăl Holding deținea un pachet de 0,76%.
Potrivit unui raport transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti, producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a realizat un profit net de 4,038 milioane de lei în primul trimestru, în scădere cu 1,05% comparativ cu rezultatul obţinut în perioada ianuarie-martie 2020, dar în creştere cu 3% faţă de valoarea planificată.
Compania a raportat o cifră de afaceri netă de 68,035 milioane de lei în primele trei luni, în scădere cu 7,89% faţă de perioada similară din 2020, se arată în raport.
Cifră totală de afaceri de 86,829 milioane de lei
ATB a mai avut cheltuieli totale în valoare de 82,482 milioane de lei. Profitul brut din primul trimestru al acestui an a fost de 4,346 milioane de lei, în creştere cu 3,67% faţă de cel raportat în primul trimestru din 2020.
Conform datelor din raport, producţia realizată în trimestrul I al anului 2021 s-a concretizat în 124,7 milioane unităţi farmaceutice sub formă de comprimate, capsule, produse parenterale, produse topice (unguente, creme, geluri), supozitoare, ovule. Substanţa activă Nistatină a fost produsă într-o cantitate cu 6,3% mai mare comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2020.
De asemenea, în trimestrul I anul 2021, s-au desfăşurat activităţi în cercetare dezvoltare pentru 29 de produse noi şi activităţi de optimizare pentru 11 produse, din toate formele farmaceutice, aferente celor trei divizii de producţie (Divizia de Produse Forme Solide de uz Oral, Divizia de Produse Topice, Divizia de Produse Sterile şi Nistatină).
Exportul are o pondere de 51,47%
În primul trimestru din 2021 vânzările produselor Antibiotice către pacienţi (vânzări sell out) au înregistrat o creştere cu 1% de la 88,14 milioane lei în trimestrul I anul 2020 la 89,3 milioane lei în trimestrul I anul 2021 în condiţiile în care piaţa relevantă a suferit o scădere de 2% în aceeaşi perioadă, de la 688,89 milioane lei în trimestrul 1 2020 la 676,54 milioane lei in trimestrul 1 2021.
Astfel, cota de piaţă Antibiotice în piaţa relevantă a crescut de la 12,69% înregistrată la finalul trimestrului 1 din 2020 până la 13,2% în trimestrul 1 al anului 2021.
Antibiotice SA Iaşi este principalul producător de medicamente generice din România, compania fiind înfiinţată în anul 1955, listată la Bursa de Valori Bucureşti, categoria Premium, simbolul ATB, din aprilie 1997. Potrivit raportului, la 31 martie 2021 principalul acţionar era Ministerul Sănătăţii cu 53,0173%.