Frații Pavăl dau lovitura. Decizie fulger luată de patronii Dedeman

şantier construcţie muncitori

SURSA FOTO: Pexels.com

Frații Pavăl, patronii celui mai mare lanț de bricolaj din România, au inițiat procedurile pentru a deschide un nou magazin în nordul județului Sibiu, pregătind astfel terenul pentru o expansiune semnificativă în zonă.

Frații Pavăl deschid un magazin de peste 10.000 mp la Mediaș

Noua locație a magazinului va fi amenajată pe un teren de 5,8 hectare situat la intrarea în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, oferind acces facil. Terenul, deținut de compania Dedeman SRL Bacău, se află aproape vizavi de complexul comercial construit recent în jurul magazinului Kaufland.

Conform informațiilor prezentate în documentația trimisă către Agenția de Protecție a Mediului Sibiu pentru obținerea avizelor necesare, magazinul va avea o suprafață construită de 10.451 de metri pătrați, cu un regim de înălțime ce include parter înalt și etaj parțial.

Astfel, suprafața desfășurată totală va depăși 11.000 de metri pătrați. În parcarea magazinului sunt prevăzute 448 de locuri pentru autoturisme și trei locuri pentru TIR-uri.

Valoarea estimată a investiției este de peste 13 milioane de lei, la care se va adăuga TVA. Conform proiectului, durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 12 luni. Implementarea ar putea începe în perioada 2024-2025, conform informațiilor din memoriul de prezentare trimis către APM Sibiu.

„Prin proiect este propusă o durată de implementare de 12 luni. O dată aproximativă de începere a execuției lucrărilor este 2024-2025”, se mai arată în memoriul de prezentare depus la APM Sibiu.

Deținut de frații Adrian și Dragoș Pavăl, Dedeman este cel mai mare lanț de magazine de bricolaj din România. Compania și-a început activitatea în 1992, la Bacău, și a deschis primul magazin de mari dimensiuni în 2003, la Suceava. În prezent, Dedeman operează 62 de magazine în întreaga țară, cu suprafețe variind între 7.500 și 18.000 de metri pătrați, conform site-ului oficial. Magazinul din Șelimbăr a fost inaugurat în 2014.

SURSA FOTO: Elita României

Frații Dedeman au achiziționat fosta platformă industrială Andami

Dragoș și Adrian Pavăl, frații care conduc Dedeman, au cumpărat fosta platformă industrială Andami din cartierul 23 August din București, de la familia turcă Eskiocak. Toate construcțiile anterioare de pe teren au fost deja demolat.

Specialiștii estimează că terenul ar putea fi folosit pentru construirea a peste 500 de apartamente sau pentru dezvoltarea unui parc de retail.

Platforma industrială, formată din trei loturi cu o suprafață totală de aproximativ 2 hectare, a fost achiziționată de familia Eskiocak la licitație în 2022 pentru 1,76 milioane de euro. Aceștia au mai dezvoltat peste 2.000 de apartamente în cartierul Militari.

În acest an, Dedeman a achiziționat terenul situat lângă unul dintre magazinele sale și a demolat toate halele, depozitele și magazinele existente pe proprietate.

„Momentan nu am stabilit ce destinație va avea terenul în cauză”, au transmis reprezentanții Dedeman, pentru Profit.ro.