Victorie pentru frații Tate în instanţă. Ce au decis judecătorii din România

andrew tate

SURSA FOTO: Dreamstime

Victorie pentru frații Tate! O instanță din România a acceptat o contestație depusă de avocatul lor împotriva confiscării bunurilor în dosarul de trafic de persoane aflat pe rol.

Victorie pentru frații Tate! Potrivit avocatului celor doi milionari americani, o instanță din România a aprobat contestația depusă de Andrew Tate împotriva confiscării bunurilor sale în cadrul unui dosar penal privind traficul de persoane aflat pe rol.

Prin urmare, judecătorii sunt obligați să revizuiască verdictul, notează Reuters. O parte din averea fraților Tristan și Andrew Tate este actualmente sub sechestru în posesia procurorilor.

Frații Tate nu își vor pierde averea

Este vorba despre o sumă de aproximativ trei milioane de euro, reprezentând valoarea mașinilor de lux confiscate de autorități, pentru care frații Tate au solicitat ridicarea sechestrului.

Conform unor surse judiciare, sunt afectate trei autoturisme Porsche, două BMW, două Ferrari, un Aston Martin, un McLaren, un Lamborghini și cinci vehicule Mercedes.

Zece imobile, incluzând case și terenuri deținute de frații Tate în județul Ilfov, sunt supuse sechestrului.

SURSA FOTO: Dreamstime

Au fost eliberați din arest la domiciliu în august anul trecut

Frații Andrew și Tristan Tate au fost eliberați la începutul lunii august 2023 din arestul la domiciliu. Li s-a interzis însă să părăsească teritoriul României în urma acuzațiilor de trafic de persoane și viol.

Sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (în două situații distincte), acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, lovire sau alte violențe și instigare la această infracțiune.

Milionarii americani rămân sub control judiciar

Amintim că pe 22 decembrie 2023, Curtea de Apel București a decis ca frații Tate să rămână sub control judiciar. Andrew și Tristan Tate au restricția de a nu părăsi teritoriul României. Hotărârea instanței este definitivă și nu poate fi contestată.

Curtea de Apel București a examinat detaliat cazul și a decis că măsurile de control judiciar și restricția privind părăsirea țării trebuie să rămână în vigoare pentru frații Tate. Această decizie a fost luată în pofida oricăror solicitări anterioare de a li se permite să părăsească teritoriul României.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpații Tate III Emory Andrew și Tate Tristan împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 15 decembrie 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului București – Secţia Penală, în Dosarul nr.18906/3/2023/a1.7”, potrivit minutei Curții de Apel București.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.