Fraudă cu fonduri europene în România. Procuratura condusă de Kovesi face percheziții în Arad

Laura Codruța Kovesi

SURSA FOTO: YouTube, captură ecran

Două birouri din România ale Parchetului European, condus acum de Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, au efectuat percheziții în mai multe locuri de la noi din țară. EPPO investighează o fraudă efectuată prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Despre ce este vorba, de fapt?

Fraudă cu fonduri europene în România

Parchetul European (EPPO) din Timișoara și București au efectuat percheziții în Arad și în alte locații în cadrul unei anchete referitoare la o presupusă fraudă într-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Valoarea estimată a fraudelor se ridică la peste trei milioane de euro, din fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană și din surse naționale.

Conform autorităților de anchetă, conducătorul firmei beneficiare a manipulat înregistrările referitoare la lucrări care nu au fost finalizate integral. EPPO a preferat să nu ofere numele acestuia.

Individul a furnizat organului intermediar responsabil cu gestionarea fondurilor UE facturi fiscale, rapoarte de progres și estimări care sugerau că anumite lucrări au fost complet finalizate. De fapt, acestea nu au fost executate integral.

În timpul operațiunilor de percheziție efectuate luni, au fost confiscate sume de bani în valoare de 112.000 de euro și 17.300 de lei. Au mai fost confiscate și date și dispozitive de stocare media, conform informațiilor furnizate de parchet.

Parchetul European este condus, în prezent, de Laura Codruța Kovesi, fostul șef DNA.

Euro/SURSA FOTO: Dreamstime

EPPO Timișoara a descins la Arsat Industrie

Procurorii Parchetului European din Timișoara au efectuat percheziții la sediul companiei Arsat Industrie din Pecica. Ei au descins și la locuințele celor doi asociați, conform informațiilor furnizate de opiniatimisoarei.ro.

Potrivit informațiilor furnizate de sursa menționată, procurorii au descoperit că au fost decontate lucrări în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de 13 milioane de euro. Aceste lucrări nu au fost efectuate în realitate.

Firma Arsat Industrie a achiziționat și a restaurat Vechiul Cazino din Arad. Aceasta planifică să efectueze lucrări de restaurare și la Hotelul Parc.

În plus, compania se specializează în fabricarea dispozitivelor pentru manipularea motoarelor de avioane. Compania se concentrează, în special, pe industria aeronautică.

Firma a beneficiat de fonduri europene pentru a achiziționa echipamente de ultimă generație. Portofoliul său cuprinde, de asemenea, producția de componente pentru industria:

  • aeronautică
  • navală
  • trenuri de mare viteză
  • utilaje terasiere
  • sectorul medical
  • automotive
  • electronic
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Lucrările au fost sistate

Arsat voia să construiască o parcare subterană în Arad, cu o capacitate de 400 de locuri. Aceasta urma să fie amplasată apropierea hotelului Parc.

Acesta din urmă trebuia și el reabilitat și transformat în viitorul Hotel Autograph Collection by Marriott.

Compania semnase deja un parteneriat cu Primăria Arad pentru această investiție, care devenise un motiv de laudă pentru administrația publică locală.

De la acea vreme, situația a început să devină mai complicată pentru firma din Pecica. Chiar dacă deschiderea hotelului era prevăzută pentru anul 2025, după etapele de demolare și securizare a șantierului, lucrările au fost întrerupte.

Aprobările necesare din partea Primăriei Arad au întârziat să apară, generând speculații privind un posibil conflict iminent între cele două părți cu privire la terenul ocupat de companie în zona Parc.

În presa națională de weekend s-a făcut public un articol care prezenta faptul că inaugurarea Hotelului Autograph Collection by Marriott este programată să aibă loc abia în al treilea trimestru al anului 2026. Această informație vine în contextul în care contractul de afiliere cu Marriott a fost finalizat recent, iar dezvoltatorul urma să primească autorizația de construire cel mai devreme în august 2024, urmând să înceapă lucrările ulterior.