Fraudă de proporții în Germania! Suspiciuni de tranzacții ilegale în una dintre cele mai mari companii din lume

CureVac

Angajaţii producătorului german de vaccinuri CureVac, dar şi cei ai companiei farmaceutice Bayer, au intrat în vizorul organismului care controlează sectorul financiar din Germania. Totul vine după anunţul CureVac de săptămâna trecută.

Producătorului german de vaccinuri CureVac se află în mijlocul unei anchete a BaFin, organismul care supervizează sectorul financiar din Germania.

Bănuieli privind insider trading în cazul acţiunilor CureVac

BaFin investighează o posibilă tranzacţie ilegală bazată pe informaţii privilegiate (insider trading) în cazul acţiunilor CureVac, potrivit informaţiilor publicate de Rheinische Post şi preluate de Reuters.

Reprezentanţii CureVac au anunţat, săptămâna trecută, că principalul vaccin dezvoltat împotriva COVID-19 a demonstrat o eficacitate de doar 47%, potrivit analizei intermediare a unui studiu clinic de amploare. Ca urmare, vaccinul nu întruneşte în acest stadiu criteriile necesare pentru a fi autorizat.

Imediat, acţiunile CureVac au scăzut joi cu peste 50%, compania germană pierzând peste şase miliarde de euro din capitalizarea bursieră.

BaFin trebuie să stabilească dacă a existat vreun abuz sau manipulare a pieţei

BaFin va investiga dacă angajaţii CureVac sau ai companiei farmaceutice Bayer ar fi putut utiliza informaţiile lor din interior privind rezultatele studiului şi au vândut acţiunile când preţul lor creştea, susţine Rheinische Post.

Un purtător de cuvânt al BaFin a declarat că nu comentează în privinţa cazurilor individuale, dar a precizat că autorităţile examinează modificările neobişnuite de preţ pentru a determina dacă există suspiciuni de abuz sau de manipulare a pieţei.

Compania CureVac susţine că nu are informaţii legate de aceste verificări şi nu a fost contactată de organismul care supervizează sectorul financiar german.

CureVac a pierdut cursa cu Pfizer-BioNTech şi Moderna

La fel ca şi Pfizer-BioNTech şi Moderna, CureVac s-a lansat în cursa internaţională privind dezvoltarea unui vaccin COVID-19 în ianuarie 2020. Serul dezvoltat de compania germană este bazat tot pe tehnologia inovatoare ARN mesager.

Compania CureVac, cu sediul în oraşul Tubingen, era considerată la începutul pandemiei de COVID-19 unul dintre cei mai promiţători producători farmaceutici prin prisma şanselor de a dezvolta un vaccin eficient. Comisia Europeană semnase cu firma germană un contract ce prevede achiziţionarea a 405 de milioane de doze din acest vaccin.

Compania germană s-a asociat cu doi giganţi de pe piaţa medicală – grupul elveţian Novartis şi cel german Bayer – pentru a-şi consolida fazele de producţie a serului.

Sursa foto: Dreamstime