Parchetul german face verificări cu privire la o fraudă fiscală în valoare de ”câteva sute de milioane de euro” – de origine bancară -, o prelungire a unui precedent uriaş scandal de fraudă. Mai multe persoane care au participat la această fraudă au acceptat să stea de vorbă cu Parchetul din Koln, însărcinat cu investigaţiile vizând o bancă germană, al cărei nume nu a fost precizat de cotidianul Süddeutsche Zeitung şi postul radioteleviziunii publice WDR, care au dezvăluit scandalul.
Contactat de AFP, Parchetul din Koln nu a dorit să comenteze aceste informaţii de presă, scrie news.ro.
Acest caz este o formă rafinată a dispozitivului cunoscut sub numele de „cum ex” – în care este vorba despre cumpărarea şi revânzarea unor acţiuni în apropierea zilei plăţii dividendelor, atât de rapid încât administraţia fiscală nu mai poate identifica adevăratul proprietar.
Acest „cum ex” ar fi costat Germania 7,2 miliarde de euro, 1,7 miliarde Danemarca şi 201 milioane de euro Belgia.
Potrivit relatărilor presei, actorii financiari au recurs la ADR – „American Depositary Receipts” -, care sunt drepturi negociabile emise de bănci cu scopul de a permite întreprinderilor străine să aibă o cotaţie pe pieţele americane. Escrocheria constă în a emite ADR care nu reprezentau acţiuni reale sau reprezentau acţiuni doar în parte, iar apoi să obţină un credit fiscal aferent dividendului. Potrivit presei germane, ”jandarmul” american al pieţelor – SEC – le-a furnizat anchetatorilor germani elemente, după ce a aplicat mai multor bănci amenzi în valoare totală de peste 173 de milioane de dolari.