FRF pierde 300.000 de euro pentru că România-Spania se joacă la Cluj

Federaţia Română de Fotbal pierde aproximativ 300.000 de euro din încasări prin organizarea meciului amical al echipei naţionale din 27 martie cu Spania la Cluj şi nu pe Arena Naţională din Bucureşti, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

FRF a fost nevoită să mute locul de desfăşurare a partidei cu Spania din cauza întârzierii obţinerii avizului ISU în caz de incendiu pentru Arena Naţională din Capitală. 

'Sigur că sunt nişte costuri mai mari privind organizarea meciului cu Spania pe Cluj Arena. Dar încasările din bilete sunt mai mici (n.r. – Cluj Arena are o capacitate de 30.000 de locuri, iar Arena Naţională 55.000). Dacă facem o comparaţie între Arena Naţională şi Cluj Arena, pierderea pe care o estimăm azi este de aproximativ 300.000 de euro. Dar este o pierdere financiară pe care noi ne-am asumat-o astfel încât echipa naţională să poată evolua în faţa tuturor românilor', a spus preşedintele în conferinţa de presă de la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF. 

Acesta a adăugat că FRF ar fi cheltuit cei 300.000 de euro pentru organizarea Ligii Elitelor pentru juniorii Under 15 şi pentru deschiderea unui nou Centru de Excelenţă. 'Ce înseamnă cei 300.000 de euro? Trebuie să înţelegem că FRF are acces doar la surse private şi nu fonduri publice. Asta înseamnă mai puţin cu 300.000 de euro în investiţii. Ce ar fi putut să facă FRF cu 300.000 de euro? Păi ar fi putut să creeze în toamnă Liga Elitelor la Under 15 şi am mai fi putut deschide un Centru de Excelenţă', a explicat oficialul FRF. 

Programul echipei naţionale de pregătire pentru luna mai nu este încă definitivat, FRF luând în calcul disputarea unui amical cu Serbia sau Congo. 'Pentru primul meci amical din mai avem două variante, Congo sau Serbia. Discuţiile pentru amicale până acum erau pentru datele 22, 26 şi 29 mai. Dar acum ne dorim să lucrăm cu alte două date: 25 şi 28 mai. Astfel încât din seara de 28 mai jucătorii să fie deja în România pentru a mai avea liber o zi-două înainte de pregătirea meciului amical cu Georgia (n.r. – din 3 iunie)', a afirmat Răzvan Burleanu. 

Preşedintele FRF a menţionat că posibilele amicale cu Anglia sau Olanda din 22 mai au căzut şi din cauza temerilor selecţionerului privind refuzul clubului Steaua de a da drumul jucătorilor la echipa naţională. 

'S-a vorbit despre amicale cu Anglia şi Olanda, s-au făcut calcule pentru a disputa amicale pe 22 sau 23 mai cu Olanda sau Anglia. Ambele meciuri au picat pentru că în momentul discuţiilor nu ştiam dacă poate fi comprimat campionatul Ligii I sau nu. Apoi, a fost una dintre temerile selecţionerului, să nu avem parte în luna mai de acelaşi lucru din iarnă, de experienţa cu unul dintre cluburile din Liga I (n.r. – Steaua). Adică ceea ce s-a întâmplat în luna ianuarie, să se repete în luna mai, motivând la fel, că nu avem un calendar FIFA. Dar în acelaşi timp vedem Anglia, vedem Olanda, care aduc totuşi jucătorii la echipa naţională. Asta pentru că echipele de club de acolo văd oportunitatea de a avea jucători la un Campionat European. Deci pentru un amical pe 22 mai ne aşteptam să avem probleme cu un club din Liga I (n.r. – Steaua), dar şi cu jucătorii noştri care evoluează în Bulgaria şi Turcia. Dacă nu mă înşel, campionatul Bulgariei se termină pe 28-29 mai. Şi aceeaşi problemă e în Turcia şi Liga a II-a din Spania', a precizat Burleanu. 

Comitetul Executiv al FRF a hotărât, marţi, ca grupările din primele două eşaloane să poată înscrie echipe secunde în Liga a III-a cu anumite condiţii. 'Începând din sezonul următor, toate echipele din Liga I, Liga a II-a şi Liga Elitelor pot înscrie echipe secunde în Liga a III-a în limita locurilor disponibile cu obligaţia de a folosi minimum trei jucători Under 19 şi minimum 5 jucători Under 21 pe toată durata meciurilor', a explicat Burleanu. 

Comitetul Executiv a stabilit ca Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal să aibă loc la 10 mai (ora 12,00). 

AGERPRES