„Ovidiu, nu se mai poate așa! Ăștia au înnebunit de tot!”, mi s-a plâns, în urmă cu un an, un amic de la o firmă de consultanță. Nu-i venea să creadă modul în care a interpretat un inspector ANAF un articol din Codul Fiscal.
„Sunt o grămadă de lucruri discutabile în lege, dar aici totul e clar. Ce să-i zic acum clientului: ai fost fraier că m-ai ascultat, acum ești bun de plată?”, a continuat. Hai că nu e chiar așa de grav, am încercat eu să-l încurajez. S-a uitat la mine dezamăgit, ca și cum n-aș fi înțeles nimic. Nu era cazul. Cu câteva săptămâni înainte, la o discuție informală cu mai mulți consultanți fiscali de top, unul a scos porumbelul: „valoarea totală a litigiilor din instanță pe care le au clienții noștri cu Fiscul este de 100 de milioane de euro și se câștigă în peste 90% din spețe”. Uite, îi zic eu amicului, o să scriu despre problema ta, dar am nevoie de două lucruri: să-mi spui valoarea totală a litigiilor cu Fiscul în care vă consiliați clienții și să-mi spui care este procentul de procese câștigate de voi. „Floare la ureche! Astăzi îți trimit!”, îmi spune sigur pe el. Sunt sigur că voi fi primul care află suma pentru care se judecă firmele cu Fiscul.
Prin urmare, sun la marile case de avocatura și la firmele de consultanță fiscală. Știți, e greu, trebuie să calculăm, îmi răspund primii. Reveniți săptămâna viitoare, îmi spun alții. Nu se poate, avem acorduri de confidețialitate, se chinuie să-mi explice o duduie. Încerca peste tot. Primesc puține răspunsuri și multe promisiuni. După o lună și jumătate, strâng datele: jumătate din marii jucători din piață (atâția au răspuns) îşi asistă clienţii la litigii cu ANAF în speţe în valoare totală de 500 de milioane de euro, iar rata de procese câștigate de firme este de 70%. La nivelul întregii piețe, vorbim de cel puțin un miliard de euro, asta fără să mai ținem cont de jucătorii mici din piață. O dată pierdut un proces, statul este obligat să plătească dobânzi de 0,02% pe zi, adică aproximativ 7% pe an. Iar acest procent se aplică doar din 2016, pentru anii anteriori dobânda fiind de 11%, 14,6% sau chiar de 18%. Cu alte cuvinte, inspectorii au adus bani la buget, de multe ori au închis chiar și firme, iar după câțiva ani, statul dă înapoi banii cu dobanzi imense și penalități. Reprezentanții ANAF ne spun că știu de situație, dar că estimările noastre sunt mult exagerate. Vorbesc cu amicul meu: M-ai uitat! Aștept să-mi dai și tu cifrele și public articolul. „Uită că am vorbit”, îmi spune. „Colegii m-au convins că nu e bine să ne punem rău cu Fiscul.” Sunteți normali, l-am întrebat. Dacă vă e frică să vorbiți public despre abuzuri, cum credeți că acestea vor înceta? Apoi, chiar credeți că există la Fisc cineva care zice: pe ăsta îl executăm că a mișcat în front, pe ăsta îl lăsăm că a fost cuminte? Că, dacă asta chiar se întâmplă, nu doar voi aveți o problemă – cu toții suntem nebuni!
Când se stinge lumina
În interviul pe care ni l-a acordat săptămâna trecută, Gabriel Biriș ne-a confirmat că estimările noastre sunt corecte. Că nici aici nu poate fi vorba de normalitate, este o altă poveste…