Vremea se va răci brusc în următoarele zile, anunță metereologii, și va urma un episod de toamnă adevărată, cu temperaturi negative şi chiar cu brumă în unele zone. Spre sfârşitul lunii însă, temperatura aerului va creşte din nou până spre 26 – 27 de grade Celsius în zonele de câmpie.
Şi la munte, vremea se răceşte şi se vor înregistra temperaturi negative. Ploile vor lipsi sau vor fi foarte puţine în a doua jumătatea din septembrie.
Temperaturi maxime de 19 grade în Muntenia
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu valori termice diurne, în medie, de 29…30 de grade, iar în intervalul 18-21 septembrie se va răci până spre medii ale maximelor ce se vor situa în jurul a 19 grade.
Ulterior, temperatura aerului va creşte din nou şi, până la sfârşitul intervalului, media regională a maximelor va fi cuprinsă între 22 şi 27 de grade. Valorile minime vor marca o scădere, de la 13…14 grade în primele două nopţi, până la o medie de 6 grade, în data de 22 septembrie.
Apoi tendinţa va fi de creştere uşoară, spre 12 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 18-20 septembrie.
În Oltenia se va ajunge la 6 grade, noaptea
Vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 30 de grade, până spre 20 de grade în intervalul 18 – 21 septembrie.
Apoi această medie va fi apoi în creştere, cu maxime de până la 26 de grade la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, de la 13…14 grade în primele două nopţi, până spre 6 grade în jurul datei de 22 septembrie, însă ulterior temperatura aerului va creşte din nou, spre 12 grade, în medie regională.
Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe, va fi mai ridicată în intervalul 18 – 20 septembrie.
Frig și în Transilvania
Vremea caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire, astfel încât media maximelor va scădea treptat, de la 25 de grade în prima zi până în jurul valorii de 15 grade în data de 21 septembrie, apoi va urma o creştere treptată până în 25 septembrie, când se va ajunge la o medie diurnă de 24 de grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză.
Media minimelor termice din primele două nopţi, în jurul a 11 grade, va scădea în data de 19 septembrie până la 4 grade, scădere ce va continua şi va ajunge la o medie de 2 grade în 21 şi 22 septembrie, ulterior urmând o creştere treptată până în 26 septembrie, când se va ajunge la 9 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul lunii septembrie.
Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 17-19 septembrie şi după data de 25 septembrie.
Încălzire treptată în Moldova
După temperaturile maxime de 27 de grade, media maximelor termice va ajunge la valori de 16…17 grade, în jurul datei de 21 septembrie. După acest interval, tendinţa va fi de încălzire treptată, până la o medie regională a valorilor maxime de 21…25 de grade.
Tendinţa va fi asemănătoare şi pentru valorile minime de temperatură. În primele două nopţi media minimelor termice va fi de 11…13 grade. Ulterior acestui interval, temperatura aerului va scădea, astfel încât până în data de 22 septembrie să se înregistreze 5…6 grade, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o creştere, spre medii regionale de 11 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată până pe 21 septembrie.
Ploi pe litoral în intervalul 18-21 septembrie
În intervalul 18-21 septembrie vremea se va răcori, astfel că media va scădea spre valori în jurul a 18 grade. Ulterior, până spre sfârşitul intervalului de prognoză, temperatura aerului va creşte treptat, în medie, spre 23 de grade.
Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, de la 16 grade în primele două nopţi, până spre 9 grade în data de 22 septembrie, însă ulterior temperatura aerului va creşte din nou, spre 14 grade, în medie regională.
Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 18-21 septembrie.
Temperaturi medii diurne de 28 de grade în Banat
Temperatura aerului va scădea semnificativ, de la medii ale valorilor termice diurne de 28 de grade până spre 18 grade în data de 20 septembrie. Ulterior acestei date vremea se va încălzi treptat, iar până la sfârşitul lunii septembrie variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel încât se estimează a se înregistra temperaturi maxime cuprinse între 23 şi 26 de grade, în medie regională.
Media temperaturilor minime va fi de 14 grade în primele două nopţi, apoi se va produce o scădere până în data de 22 septembrie spre medii de 5…6 grade. După această dată temperatura aerului va fi în creştere, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă media regională a valorilor minime va fi de 12 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată pe 18, 19 septembrie şi după data de 25 septembrie.
Minime termice de 12 grade în Crişana
Vremea caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire, astfel că temperaturile maxime vor scădea, de la o medie în jur de 27 de grade spre 16…17 grade în data de 20 septembrie, urmând ca până în 26 septembrie să crească treptat până în jurul a 25 de grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul lunii.
Media minimelor termice va fi în prima zi de 14 grade, apoi va scădea treptat până în jurul a 4 grade în dimineaţa zilei de 21 septembrie. Ulterior acestei date temperatura aerului va fi în creştere, spre medii regionale ale minimelor termice de 12 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în ziua de 17 septembrie şi în intervalul 24-29 septembrie.
Vremea oscilează în Maramureş
Media maximelor va scădea de la 25 de grade până la 15…16 grade în jurul datei de 21 septembrie. Ulterior acestei date temperatura aerului va creşte treptat şi se estimează a se înregistra până la sfârşitul intervalului de referinţă medii ale maximelor cuprinse între 21 şi 24 de grade.
Media temperaturilor minime va fi de 13 grade în prima noapte, apoi va scădea semnificativ până în jurul datei de 22 septembrie, spre 3…4 grade, ulterior urmând o creştere treptată până în data de 26 septembrie, spre 10 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului şi după data de 24 septembrie.
Minus 2 grade la munte
Regimul termic va marca o scădere de la o medie a temperaturilor maxime spre 6 grade în data de 20 septembrie, apoi va urma o creştere treptată până în 24 septembrie, spre o medie diurnă de 16 grade, valoare ce se va menţine până spre sfârşitul lunii septembrie.
Media temperaturilor minime va fi de 8 grade în prima zi, va scădea apoi până la -2 grade în 21 septembrie, urmând o creştere, spre 7 grade la sfârşitul intervalului.
Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi mai ridicată în zilele de 18, 19 septembrie, respectiv 24-29 septembrie.