O altă problemă de sănătate care se resimte mai mult în sezonul rece este hipertensiunea arterială. Când temperatura începe să scadă, nivelul tensiunii arteriale al persoanelor care se confruntă deja cu această problemă de sănătate începe să crească. Astfel crește și riscului unui de atac de cord, scrie TimesofIndia.
Vremea rece îngustează vasele de sânge și arterele. Din acest motiv, e nevoie de mai multă forță pentru a transporta sângele în diferite părți ale corpului. Ca urmare, tensiunea arterială crește.
Tensiunea arterială poate fi influențată de schimbările bruște ale vremii, cum ar fi umiditatea, presiunea atmosferică, un cer înnorta sau de vânt. Variația legată de vreme a tensiunii arteriale este mai frecventă la persoanele de peste 65 de ani. În plus, creșterea în greutate și lipsa activității fizice pot contribui la o creștere a nivelului tensiunii arteriale. În timpul iernii, dacă observați orice modificare a nivelului tensiunii arteriale, contactați imediat medicul.
Reducerea consumului de cafea și alcool
Iată câteva alte modalități de a readuce tensiunea arterială la normal. Consumul excesiv de alcool în timpul iernii poate face corpul să piardă rapid căldura, făcându-vă să vă fie mai frig. Din acest motiv, vasele de sânge se vor îngusta și tensiunea arterială va crește. Chiar dacă stați în casă, este esențial să limitați aportul de alcool și cofeină. Două cești de cafea și un pahar de alcool în fiecare zi sunt mai mult decat suficiente.
Suprapunerea mai multor straturi de îmbrăcăminte
Așa zisul ”îmbrăcat în straturi” captează căldura și ne face să ne fie mai cald. Dacă însă punem pe noi o jachetă foarte groasă, corpul își pierde rapid căldura, făcându-ne să ne fie mai frig și crescând astfel nivelul tensiunii arteriale. De asemenea, pielea trebuie expusă cât mai puțin la frig.
Mai multe fructe și legume de sezon
Dieta joacă un rol crucial în gestionarea nivelului tensiunii arteriale. Consumul de alimente sănătoase și hrănitoare ține sub control simptomele tensiunii arteriale. Dacă suferiți deja de problema hipertensiunii arteriale, mâncați mai multe legume, fructe, produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi și cantități moderate de carne slabă, pește și cereale integrale.
Evitarea activităților în aer liber
Dacă aveți probleme de hipertensiune, limitați-vă cât mai mult activitățile în aer liber atunci când temperatura scade. Schimbarea bruscă a temperaturii crește nivelul tensiunii arteriale și astfel vă expuneți unor probleme mai mari de sănătate.