În vara anului 2008, Fundația Civitas a realizat o cercetare în zona Odorhei, o zonă tradițional bogată în specii de fructe vechi, constatând că în unele sate existau chiar și 40 de soiuri vechi de măr, păr, prun, cireș, vișin etc. Grădinile și livezile în care se cultivau aceste soiuri, aflate pe lângă casele oamenilor, se aflau însă în condiții de neglijare, iar oamenii aveau foarte puține posibilități de valorificare a fructelor.
Ca soluție, Fundația Civitas a demarat un proiect cu scopul de a salva speciile vechi de fructe și a le reda valoarea cuvenită, prin prelucrarea fructelor locale și creșterea profitabilității agriculturii tradiționale. Prin furnizarea de asistență fermierilor și micilor producători din zonă și înființarea unei întreprinderi de procesare, fundația a urmărit să arate cum, prin resursele locale ale comunității, întreținerea livezilor și valorificarea produselor realizate din fructe, oamenii pot să-și asigure la nivel local condițiile de trai și să facă mai sustenabile comunitățile lor și mediul înconjurător.
Întreprinderea comunitară "Fructele tradițiilor" a reunit fermieri din regiunea Odorheiului, în scopul creării unei facilități de producție, a unei mărci colective (brand) – "Fructele tradițiilor" și pentru comercializarea de sucuri și gemuri. Prin această întreprindere comunitară, fructele colectate de către fermieri sunt prelucrate pentru a se obține sucurile naturale de mere, gemuri și siropuri din fructe de pădure (măceșe, afine, gălbenele, păducel, porumbar etc). Structura asociativă este proprietara brandului "Fructele tradițiilor", acesta fiind o identitata comună pentru produsele realizate. Prin proiect, fermierii s-au asociat și au participat la târguri în scopul promovării produselor lor. Anual sunt procesate circa 500- 600 de tone de fructe.
Pentru suţinerea proiectului Fundaţia Civitas a obţinut un buget de 985.000 euro. Proiectul "Fructele tradițiilor" a fost finanțat de Guvernul Norvegiei, prin Programul Norvegian de Cooperare pentru creștere economică și dezvoltare sustenabilă în Romania, cu un grant în valoare de 886.500 euro și co-finanțat de către aplicant și parteneri în proporție de 10%, cu suma de 98.500 euro. Ulterior, întreprinderea socială a mai primit asistență tehnico-financiară din partea Romanian American Foundation și a Fundației pentru Parteneriat.
Investiţiile realizate au presupus înființarea și dotarea unității de procesare fructe de la Lupeni, inclusiv investiții privind marketingul produselor; dezvoltarea capacității de colectare, recepție, depozitare, condiționare și sortare a fructelor şi dezvoltarea capacității de ambalare și etichetare a produselor.
În ceea ce priveşte veniturile, profiturile realizate sunt redirecționate anual, pe baza deciziei Adunării Generale, către diverse investiții de interes comunitar – burse de studii pentru elevii comunității, renovare și dotare gradinițe, schimburi de experiență cu alte zone, diversificarea activităților economice ale întreprinderii sociale.
Proiectul a avut un impact asupra a 24 de comunități din regiunea Odorhei. Circa 27 de persoane au fost specializate în domeniul pomiculturii. A fost înființată și dotată o unitate de micro-procesare (Bucătărie Deschisă) pentru fructe la Lupeni și ulterior una pentru fructe de pădure și ciuperci la Zetea. Au fost create și introduse pe piață 42 feluri de produse locale purtând marca înregistrată “Fruct Secuiesc – Székelygyümölcs”. Au fost generate venituri suplimentare în valoare de aprox. 500.000 euro, pentru aproximativ 1200 de familii de fermieri;
În 2010, 350 de fermieri au produs 80.000 de litri de suc, 17.000 de borcane de gem, 180 de tone de fructe procesate; În 2011, 600 de fermieri au obţinut 240.000 l de suc, 22.000 de borcane de gem, 600 de tone de fructe procesate. Valoarea producţiei anuale ajunge la aproximativ 500.000 de euro.