Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor susține că monitorizarea reziduurilor de pesticide identificate în fructele şi legumele provenite din import arată că 1,66% din probele analizate au avut depăşiri ale limitelor maxime, sub media neconformităţilor înregistrate la nivelul Uniunii Europene, care se situează la 4,1%.
Datele au fost prezentate în cadrul şedinţei Consiliului Ştiinţific din cadrul ANSVSA organizate pentru a obține anumite opinii ştiinţifice cu privire la subiecte de interes pentru activitatea serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de stat, pe baza cărora să se poată stabili strategia pe termen scurt şi mediu în domeniul sănătăţii animalelor şi a siguranţei alimentelor, precizează ANSVSA.
De asemenea, a fost prezentat modul în care Comisia Europeană gestionează situația epidemiologică la nivel european, prin decizii de restricţionare a zonelor în care evoluează gripa aviară în statele membre ale UE şi prin interdicţia totală a importului de păsări vii şi produse ale acestora, în cazul ţărilor terţe.
„Referitor la subiectul monitorizării reziduurilor de pesticide identificate în fructele şi legumele provenite din import, statistica relevă că numai 1,66% din probe analizate au fost declarate neconforme (depăşiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide). Procentul este sensibil mai mic decât media neconformităţilor la nivelul Uniunii Europene, care se situează la 4,1%”, arată ANSVSA.
Propunerea ANSVSA
A fost dezbătut și subiectul necesităţii de identificare a unor modalităţi eficiente de colaborare directă între ANSVSA şi universităţile şi instituţiile de profil, în sensul organizării de sesiuni de instruire a medicilor veterinari din sectorul de stat şi a medicilor veterinari concesionari, în scopul de a fi permanent conectaţi la realitatea epidemiologică actuală.
În acest sens, preşedintele ANSVSA a propus ca între autoritate şi universităţile/instituţiile de profil să fie încheiat un acord de colaborare, care să reprezinte cadrul juridic pentru funcţionarea de grupuri de experţi pe diferite tematici, precum epidemiologie, boli infecţioase, analiză de risc, igienă şi industrie alimentară, aspect cu care au fost de acord toţi membri Consiliului Ştiinţific.
Temele abordate în cadrul ședinței au fost: strategia pentru combaterea pestei porcine africane, gestionarea focarelor de gripa aviară din Maramureş, monitorizarea reziduurilor de pesticide identificate în fructele şi legumele provenite din import şi identificarea unor modalităţi eficiente de colaborare directă între ANSVSA şi universităţile sau instituţiile de profil.