Aparent, între numerele 77, 83 și 98 nu există nici o legătură. Nici măcar una legată de anii de fabricație ai unora dintre venerabilele vehicule care au făcut inimile celor prezenți la ediția din 2017 a Consursului de Eleganță de la Sinaia să bată cu putere. Cu toate aceastea, pe aleile domeniului Peleș, aceste numere magice s-au întâlnit pentru a ține capul de afiș al unui evenment memorabil.

În septembrie 1940, la doar 50 de kilometri de Sinaia, vuietul motoarelor destrăma liniștea din orașul de sub Tâmpa. Trei modele BMW 328 Mille Miglia Roadster, cu piloți germani, participau la ultima lor cursă internaţională importantă. Au trecut 77 se ani de atunci! Cu doar șase ani mai devreme, în 1934, sub înaltul patronaj al M.S. Regele Carol al II-lea, avea loc la Sinaia prima ediție a Concursului de Eleganță. În 2017 se împlinesc 83 de ani de acest eveniment! În 1919 se năștea la Comani, în județul Olt, un anume Marin Dumitrescu. Un om care a luptat în a doua conflagrație mondială, a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios, a devenit multiplu Campion Național la Viteză în Coastă și Circuit și se mândrește cu o victorie în fața celebrilor piloți Petre Cristea și Jean Calcianu în cursa de la Sinaia din 1950. Se afla la bordul unui BMW 328 reconstruit în Uzinele Vulcan din componente adunate de el de-a lungul anilor. Acum, Marin Dumitrescu are 98 de ani și, grație unui ambițios angajat al BMW România, a parcurs aleile de pe domeniul Peleș la bordul unuia dintre cele doar trei vehicule BMW 328 Mille Miglia Roadster produse vreodată.

 

File de poveste

Prima ediție a Concursului de Eleganță de la Sinaia a avut loc în 1934, în organizarea Automobil-Clubului Regal Român și sub înaltul patronaj al M.S. Regelui Carol al ll-lea. Pe atunci, România trecea printr-o perioadă fastă în domeniul automobilului. Piloţii români se distingeau în competiţii internaţionale, aşa cum sunt memorabilele victorii ale lui Petre Cristea la Monte Carlo în 1936, cu un model Ford V8, sau pe Nürburgring cu un BMW 328. Au loc la noi competiţii importante cu prezenţă internaţională, aşa cum este cursa de coastă de pe Feleac sau Marele Premiu Internaţional al Bucureștiului, unde, la finalul anilor ’30, în 1939 mai exact, participă celebrul pilot al vremii, Hans Stuck, cu un model Auto Union de Gran Prix. Și inginerii români au realizări importante, Aurel Persu, pune bazele aerodinamicii automobilelor iar Jean Calcianu este recrutat de marele Ettore Bugatti pentru a lucra la faimoasa marcă. În 1936, Ford deschide o primă fabrică de automobile în România la Bucureşti, în Floreasca, producând printre altele şi faimosul Ford V8.

 

Ediția inaugurală a Concursului de Eleganță de la Sinaia are printre câștigători trei femei din familii de vază: Lilette Butculescu, la bordul unui Chrysler Imperial, învinge la categoria „Trăsuri deschise”, Roxana Soutza, cu al său Delage, câștigă la „Trăsuri închise”, iar Marie Louise Costinescu, proprietara unui Chrysler, la „Trăsuri aerodinamice”. După prima ediție din 1934 și cea din anul următor, al doilea război mondial spulberă orice speranță a organizatorilor de a continua un eveniment care situa România în rândul primelor state din lume cu astfel de manifestări.

Totuși, Concursul de Eleganță este reluat în 2011, în aceeaşi locaţie, dezvoltându-și faima internaţională.  Organizat de Retromobil România, acesta se bucură de participarea proprietarilor din țară şi statele vecine, printre aceştia fiind şi faimosul colecţionar de maşini de epocă şi fost jucător de tenis român Ion Ţiriac. Unică pentru consursurile de acest fel din lume este categoria „Made in Romania”, cea care readuce la viaţă istoria, din nefericire uitată de mulți, a industriei auto românești.

 

Surpriza de la Peleș

Printre zecile de mașini intrate în concurs sau aflate doar în postura de exponate demne de istoria mărcilor pe care le reprezintă, în curtea domeniului Peleș s-au aflat în acest an modele precum Dacia D6 Estafette, unul dintre cele două modele despre care se ştie că mai există în prezent şi singurul restaurat până acum, Unic L3 Torpedo (1925), Mercedes 450 SEL 6.9 (1978), Jaguar XJ12 (1976), trei modele Citroën – Traction B11 (1954), CX Prestige (1983) şi DS Cabriolet Chapron (1971), Ego 4/14 (1924), unul dintre cele două modele existente pe glob, Ford A (1930) sau Cadillac V16 Series 90 (1939), unul dintre puţinele vehicule V16 din lume și mașina preferată de Franklin D. Roosevelt sau Al Capone.

 

Pentru prima dată în istoria concursului de la Sinaia, evenimentul a fost şi scena unei expoziţii BMW Group Classic, care a marcat mai multe aniversări ale mărcii. 40 de ani de BMW Seria 7 au fost marcaţi prin expunerea unui BMW 745i E23, primul Seria 7 echipat cu motor turbo. 30 de ani de motoare BMW V12 au fost sărbătoriţi cu un 750i E32, primul propulsor V12 german de după Al Doilea Război Mondial. Prezentarea unui BMW Z1, în culoarea rară „Purblau”, a marcat 30 de ani de la lansarea primului roadster modern. Prezent de asemenea la eveniment, ca reprezentant al lungii tradiţii a ediţiilor speciale ale automobilelor sport M, a fost BMW M3 GT, una dintre cele 365 de unităţi produse de-a lungul timpului.

 

Dar cel mai aplaudat model BMW prezent în acest an la Peleș a fost, fără doar și poate, 328 Mille Miglia Roadster, unul dintre cele trei roadstere legendare pregătite pentru faimoasa cursă Mille Miglia. Ca dovadă a importaței sale în istoria mărcii si a designului său spectaculos, un Mille Miglia Roadster este expus la muzeul BMW în „Camera Comorilor”. Pentru pasionații de mașini români, modelul BMW 328 este sinonim cu numele Marin Dumitrescu, pilot român de curse care a dominat competițiile interbelice la bordul unui astfel de vehicul.

-Best of Show  CES 2017 – Cadillac Series 90 V16 (1939)

-Premiul Publicului – Fiat 500 L (1971)

-Cel mai bine restaurat vehicul istoric antebelic – Cadillac Series 90 V16 (1939)

-Cel mai bine restaurat vehicul istoric postbelic – Renault 12 TL (1971)

-Premiul pentru cea mai mare distanță parcursă pe roți – Citroen CX Prestige (1983)

-Cel mai vechi automobil participant   – EGO 4/14 (1924)

-Cel mai bine conservat vehicul istoric – Peugeot 404 (1970)

-Premiul special al juriului – Bentley S1 Special  (1957)

 

-Premiul special al sponsorului – Citroen DS 21 Cabriolet Chapron (1971)