FSLI: În 1.100 de şcoli va fi boicotată simularea examenului de evaluare naţională

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a consultat în această perioadă membrii de sindicat în vederea declanşării protestelor, iar cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018, potrivit organizaţiei.

Conform documentului, angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federaţiei. 

"Membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe şi din Municipiul Bucureşti, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018. Conducerea executivă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, membrii Biroului Operativ, precum şi cei ai Colegiului Naţional al Liderilor susţin demersul colegilor noştri şi îi asigurăm de tot sprijinul pentru perioada următoare. De asemenea, precizăm faptul că Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi este alături de FSLI în acest demers. Nu în ultimul rând trebuie spus că protestul nostru nu îşi propune să atingă interesele elevilor", reiese din datele organizației. 

Solicitările membrilor de sindicat, care au fost transmise Guvernului României şi conducerii celor două camere ale Parlamentului României vizează soluţionarea problemei privind reîncadrarea personalului didactic după intrarea în vigoare a Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; majorarea salarială de la data de 1 martie 2018 să nu fie condiţionată de comasări de unităţi de învăţământ, disponibilizări de personal şi de tăieri ale unor drepturi salariale legale; creşterea costului standard per elev/preşcolar pentru cheltuielile materiale, astfel încât părinţii să nu mai fie nevoiţi să aducă bani de acasă pentru dotarea claselor. 

De asemenea, aceştia cer rezolvarea modului de calcul al sporurilor şi indemnizaţiilor care li se cuvin salariaţilor din sistemul educaţional; rediscutarea grilei de salarizare pentru personalul didactic, având în vedere că această categorie socio – profesională are coeficienţi de ierarhizare situaţi în pătrimea inferioară; modificarea Regulamentului – cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora pentru personalul din familia ocupaţională 'Învăţământ', aprobat prin H.G. nr. 34/2018, care, prin conţinutul său, discriminează personalul nedidactic din învăţământ, căruia nu i se aplică; acordarea dreptului personalului didactic de a fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei. 

FSLI menţionează că, în urma consultărilor, membrii de sindicat au cerut şi boicotarea simulării examenului naţional de bacalaureat, din perioada 19-22 martie 2018. (Sursa: Agerpres)