FSLI: OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale nu rezolvă problemele majore din învăţământ

Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, document aprobat recent de Executiv, nu rezolvă problemele majore din învăţământ, respectiv salarizarea nemotivantă a personalului sau posibilitatea de pensionare înainte de împlinirea vârstei standard, fără diminuarea pensiei, se arată într-un comunicat transmis de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

'Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii Educaţiei Naţionale rezolvă o parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul de învăţământ preuniversitar. Totuşi, acest document nu rezolvă problemele majore din educaţie. Rămân încă în aşteptare chestiuni fundamentale, fără de care România nu va putea avea un învăţământ de calitate, cum ar fi: salarizarea nemotivantă a personalului din învăţământ; posibilitatea de pensionare înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea pensiei, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate; debirocratizarea sistemului de învăţământ; depolitizarea funcţiilor de conducere etc', se arată în comunicatul citat.

Potrivit FSLI, ordonanţă reglementează, printre altele, următoarele aspecte: revenirea clasei a IX-a la liceu; deblocarea funcţionării consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ; crearea cadrului pentru organizarea, în regim de urgenţă, a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere din inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ; eliminarea obligativităţii educatoarelor şi învăţătorilor, absolvenţi de studii medii, de a-şi completa studiile pentru dobândirea unei diplome de licenţă.

'În perioada următoare, Guvernul României, precum şi Ministerul Educaţiei Naţionale, trebuie să se aplece mai mult asupra acestor neajunsuri existente de la nivelul învăţământului preuniversitar şi să identifice soluţii de rezolvare a acestora, dacă se doreşte cu adevărat o reformare durabilă şi realistă a sistemului educaţional', se mai spune în comunicat.

AGERPRES