Concerte de colinde Fuego, calendarul complet
Îndrăgitul artist Fuego, cunoscut pentru vocea sa caldă și interpretările pline de emoție, aduce magia Crăciunului în fiecare an în casele românilor. Și în acest an el a pregătit un turneu de Crăciun foarte special, cu concerte de colinde.
Turneul va fi cu siguranță o experiență memorabilă pentru iubitorii de muzică și ai artistului. Turneul „Suflet de Crăciun” va crea în fiecare oraș o atmosferă intimă, unde Fuego va încălzi inimile audienței cu cele mai frumoase concerte de colinde și melodii festive.
Pe 2 decembrie acesta va fi prezent la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. Evenimentul reprezintă și debutul turneului său special de Crăciun, care începe pe 2 decembrie și ține până pe 28 decembrie, cu spectacole zilnice.
Pe lângă acest turneu, Fuego a pregătit o altă surpriză: concertul său aniversar de celebrare a 30 de ani de activitate artistică.
Programat pentru data de 30 noiembrie, la Sala Palatului, evenimentul este deja un succes răsunător. Toate biletele s-au vândut deja, așa că doritorii care n-au pus încă mâna pe unul au ratat ocazia.
Fanii lui Fuego au astfel ocazia să se bucure de o serie de evenimente muzicale deosebite, fie că este vorba de atmosfera intimă și emoționantă a turneului de concerte de colinde, fie că participă la marea sărbătoare aniversară de la Sala Palatului din Capitală.
Cine n-a prins bilete la concertul aniversar Fuego mai are o șansă
Într-o postare pe conturile de socializare, artistul și-a arătat recunoștința față de toți fanii săi, inclusiv cei care nu îi sunt favorabili, subliniind că fiecare are un rol în parcursul său artistic.
„Este o onoare, o responsabilitate și o dovadă, pentru mine și pentru toți cârcotașii, că munca asiduă, perseverența și seriozitatea nu au fost în van. Le mulțumesc tuturor celor care vor veni, dar și celor care nu mă plac!”, a declarat artistul.
Mai mult, pentru cei care nu au reușit să prindă locuri la acest concert, Fuego promite o surpriză grandioasă pe 10 martie, tot la Sala Palatului. Detaliile urmează să fie anunțate în curând.
La concertul aniversar, Fuego promite mari surprize, energie pozitivă, șlagăre, duete inedite și invitate de seamă, toate ambalate cu voie bună și sensibilitate.
„Va fi tare frumos! Vă iubesc și vă mulțumesc că veniți și în țară să mă vedeți”, a adăugat el într-o postare pe Facebook.
Lista completă a concertelor de colinde, din Turneul „Suflet de Crăciun”
- 2 decembrie – SIBIU, Centrul Cultural ”Ion Besoiu”
- 3 decembrie – CÂMPINA, Casa Tineretului
- 4 decembrie – CODLEA, Casa de Cultură
- 4 decembrie – BRAȘOV – Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu”
- 5 decembrie – CONSTANȚA, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 6 decembrie – CĂLĂRAȘI, Sala Barbu Știrbey
- 7 decembrie – TULCEA, Teatrul “Jean Bart”
- 8 decembrie – PITEȘTI, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 9 decembrie – ALEXANDRIA, Centrul Multifuncțional Alexandria
- 11 decembrie – CRAIOVA, Teatrul “Marin Sorescu”
- 12 decembrie – RÂMNICU VÂLCEA , Casa Sindicatelor
- 17 decembrie – GALAȚI, Teatrul Muzical “Nae Leonard”
- 19 decembrie – PLOIEȘTI, Casa Sindicatelor
- 20 decembrie – FOCȘANI, Teatru “Maior Gheorghe Pastia”
- 21 decembrie – ADJUD – Casa de Cultură “Tudor Vornicu”
- 22 decembrie – BACĂU – Teatrul de Vară “Radu Beligan”
- 23 decembrie – ROMAN – HANUL MĂRIOAREI
- 24 decembrie – IAȘI – SALA UNIREA (fostul Cinema Victoria)
- 26 decembrie – SUCEAVA, Casa Sindicatelor
- 27 decembrie – BOTOȘANI, Casa Sindicatelor