În zilele de dinaintea alegerilor parlamentare, grecii au retras zilnic din bănci până la 800 milioane de euro pe fondul temerilor că o victorie a extremei stângi ar conduce la reintroducerea drahmei. În ultimele două zile, însă, bancherii spun că populaţia a început să aducă la bănci o parte din banii depozitaţi acasă. "Hemoragia s-a oprit", a declarat un bancher grec sub protecţia anonimatului.
O altă bancă grecească a precizat că, dacă în zilele de dinaintea alegerilor pierdea zilnic aproximativ 30 de milioane de euro, dintre care jumătate erau duşi acasă sau puşi în casete valorice, luni brusc tendinţa s-a inversat. "Ieri am înregistrat o răsturnare. Am înregistrat aproximativ 15 milioane de euro bani gheaţă care au fost aduşi înapoi", a declarat bancherul.
Cu toate acestea, bancherii precizează că clienţii serviciilor de private banking, care au transferat deja banii peste hotare, nu au început să readucă fondurile înapoi.
În total, de la debutul crizei datoriilor suverane în 2010 şi până în prezent, băncile greceşti au pierdut depozite în valoare de aproximativ 72 miliarde de euro, sau 30% din depozitele bancare. Numai anul trecut, primele cinci bănci greceşti au pierdut depozite în valoare de 37 miliarde de euro, dintre care 12 miliarde de euro au fost retrase de la EFG Eurobank şi câte 8-9 miliarde de euro de la fiecare din primele trei mari bănci elene: National Bank of Greece, Piraeus şi Alpha Bank.
Bancherii greci s-au declarat optimişti că banii vor continua să revină în bănci în zilele următoare pe măsură ce partidul conservator Noua Democraţie va realiza progrese în constituirea unui guvern de coaliţie.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG) este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank controlează Bancpost, alături de Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).
Sursa: Agerpres