Fuga de socialism sau un sport practicat în era comunistă
Oamenii au tendința să caute un refugiu din cenușiul contemporan și mulți cad în trecut, idealizând anumite epoci istorice. Poporul român este foarte nemulțumit de cei ce se află astăzi în vârful piramidei și a ajuns să considere că dictatura comunista din timpul lui Nicolae Ceaușescu a reprezentat un timp de slavă pentru România. Oare așa să fi fost? Se știe că mulțimile nu gândesc, dar analiștii contemporani spun că popoarele știu tot și de aceea se acordă dreptul la vot universal.
Dacă studiem documentele publicate după evenimentele din decembrie 1989, constatăm foarte repede că tezele populare se destramă precum un fum de camuflaj. Din păcate, tomurile redactate științific au un tiraj mic și nu sunt studiate decât de un număr redus de persoane. Mai mult. Masele nu doresc să citească și se mulțumesc numai cu puține idei, greșite și ferm susținute. Cu cât sunt mai eronate, cu atât sunt mai înverșunat apărate de ce mulți.
Oamenii epocii roșii de după 1965 nu știau cum să fugă mai repede din presupusul rai comunist și regimul a luat măsuri stricte în regiunea de frontieră. Nu era permis accesul persoanelor străine și localnicii erau controlați în permanență. Orice suspect era îndelung anchetat. Recoltele de pe terenurile fertile ale Banatului aveau înălțimi mici pentru ca santinelele să vadă cât mai departe. Fâșia de frontieră cu Iugoslavia, zona preferată de evadare din lagărul comunist, era înțesată cu turnuri de pază unde să aflau grăniceri ce primeau muniție de război.
Se poate spune că era un număr redus de fugari și nu afecta structura demografică a poporului român
Se trăgea fără prea multe discuții. Șalupele de pe Dunăre tocau cu elicea orice fugar prins în undele și așa ucigătoare ale fluviului. Ambele maluri ale cursului de apă au morminte fără cruci și autoritățile de astăzi nu fac prea mult pentru îngrijirea locurilor de veci și pentru spunerea adevărului. Oare câte persoane din forțele de ordine trăiesc astăzi cu pensii frumoase pentru că au măcelărit oameni? Oare câți sunt cetățeni onorabili în ochii vecinilor, dar s-au comportat precum trupele germane ce păzeau lagărele de exterminare?
Un raport al Securității referitor la munca operativă din perioada 1 iulie – 30 septembrie 1968 este foarte interesant pentru a sublinia faptul că locuitorii României erau foarte nemulțumiți de politica partidului unic și singura soluție aleasă de mulți era fuga din temnița în aer liber. Au fost prinși în trimestrul amintit 106 fugari, 100 fiind români și șase cetățeni străini.
O informație strecurată de ofițeri către liderii politici preciza că 81% din cei prinși aveau vârsta sub 30 de ani, adică fugea viitorul neamului. O altă informație din același raport este și mai interesantă. Se spune negru pe alb că 52 de prinși erau muncitori, adică încercaseră să treacă ilegal tocmai baza partidului comunist. Se adăugau nouă funcționari și șase militari.
Se poate spune că era un număr redus de fugari și nu afecta structura demografică a poporului român. Datele Securității indică însă faptul că oamenii erau întorși cu fața spre Occident și numai frica de gloanțele ucigătoare limita fenomenul emigrării ilegale. Trebuie precizat că statul comunist n-a dus lipsă de muniție și chiar au fost cumpărate arme de precizie din SUA pentru uciderea celor ce se săturaseră să aștepte fericirea promisă de funcționarii de la București. Deschiderea granițelor în 1989 a echivalat cu ruperea unui baraj și țara a început să se golească, numai în anul 1990 plecând legal din România peste 90.000 de cetățeni.
