Visul ajungerii în lumea liberă era o adevărată modă pentru cei ce aveau educație superioară sau intraseră în contact cu Occidentul.
Autoritățile comuniste încercau să facă totul să oprească fluxul de fugari, dar oamenii găseau mereu metode pentru a trece peste frontieră și controalele ordonate de stăpânii roșii. Anul 1969 a fost marcat plin rămânerea în lagărul capitalist a 1.393 de persoane plecate în interes de serviciu, în excursii sau în vizite la rude. Nu era o parte importantă din totalul populației, dar 179 de fugari erau ingineri și arhitecți. Alți 111 erau medici și farmaciști. Nici profesorii nu prea mai aveau de gând să rămână în paradisul socialist și 72 au rămas dincolo. Cei mai mulți plecați erau tehnicienii (235) și muncitorii calificați (362).
Este interesant de observat că tocmai lucrătorii din industrie fugeau de măsurile luate de un partid zis muncitoresc. Reprezentau aproape 26% din cei ce nu mai suportau abuzurile birocraților roșii și lungile ședințe de îndoctrinare socialistă. Culmea este că și o altă categorie de salariați nu mai putea să rabde regimul închistat. Nici funcționarii nu mai aveau chef să rămână ancorați în realitățile cenușii și 156 de oameni ai statului comunist au uitat să mai vină în țară după ce au văzut realitățile din lumea mult hulită de propagandiștii năimiți de un regim străin de țară și de neam. Studenții, plin de elani și cu educație, au găsit portița excursiilor și 32 au ieșit din țară definitiv. Pleca viitorul instruit al neamului.
Era evident că paradisul promis de propaganda de partid și de stat nu exista în realitate și oamenii erau păstrați între granițele de sârmă ghimpată doar cu ajutorul aparatului de represiune. Chiar dacă plecau puțini din România, situația era deosebit de gravă pentru că erau persoane instruite și chiar foarte pregătite. Se duceau acolo unde era nevoie de talentul lor. Aceste valori, care puteau să fie adevărate locomotive pentru tractarea maselor spre progres, au ajuns să contribuie la creșterea decalajului dintre lumea capitalistă și cea socialistă. Nicolae Ceaușescu avea o ură puternică împotriva acestor dezertori și a ordonat să fie grăniceri cu muniție de război în încărcătoare.
Organele represive au primit drept misiune să identifice persoanele suspecte și să nu le mai permită ieșirea din țară. Oamenii tot au găsit metode de plecare, dar mulți au rămas pentru vecie pe ambele maluri ale Dunării, frontiera cu Iugoslavia fiind una din cele mai însângerate ale Europei.
Orice stat ridicat pe principii socialiste nu este atractiv pentru locuitori și aceștia vor pleca unde se simte un aer de libertate. Istoria a oferit suficiente exemple și nu se poate încălca aceasta lege. Păstrarea oamenilor se poate face numai și numai prin măsuri restrictive și represive. Deschiderea granițelor în anul 1990 a dus la o emigrare puternică a celor ce erau sătui de experimentele economice, sociale și politice ale fanteziștilor aflați la conducere în București.
