Fukushima: Fost şef pentru securitate nucleară, audiat de poliţie

Un fost şef al Comisiei pentru securitate nucleară a Japoniei a fost audiat de poliţie, în cadrul anchetei pe marginea accidentului nuclear de la Fukushima, din martie 2011, informează duminică televiziunea publică NHK.

Anchetatorii l-au audiat pe Haruki Madarame, fost şef al unei instanţe de expertiză şi de consiliere tehnică de pe lângă guvernul nipon, instanţă implicată în gestionarea crizei care a urmat seismului şi valurilor tsunami ce au devastat nord-estul Japoniei, cauzând un dezastru nuclear la centrala Fukushima Daiichi.

Potrivit NHK, Madarame este vizat de o plângere formulată de riverani ai centralei din Fukushima, care îl acuză de neglijenţă. Aceştia îi reproşează faptul că a întârziat să facă publice informaţiile privind contaminarea din jurul centralei, dar şi că nu a luat măsurile necesare pentru a proteja centrala de tsunami.

Anchetatorii au mai audiat responsabili ai Tokyo Electric Power Co (Tepco), compania exploatatoare a centralei accidentate.

Patru dintre cele şase reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost grav avariate de seismul şi valurile tsunami abătute peste nord-estul Japoniei la 11 martie 2011, aruncând cantităţi considerabile de substanţe radioactive în mediul înconjurător şi determinând 160.000 de persoane să-şi părăsească domiciliul.
Sursa: Agerpres