În jurul orei 20.00, la Vatican, conclavul a ajuns la un rezultat în ceea ce priveşte viitorul Papă. Viitorul papă îşi va alege numele pe care îl va purta în pontificatul său.
La al patrulea scrutin, de la începerea Conclavului, cei 115 cardinali electori l-au ales pe succesorul lui Benedict al XVI-lea. Numele noului Pontif va fi anunţat peste aproximativ 45 de minute, în cadrul ceremoniei numite "Habemus Papam", de cardinalul francez Jean-Louis Tauran, în calitate de protodiacon al Bisericii Romano-Catolice. Ritul "Habemus Papam" se va desfăşura pe balconul central al bazilicii Sfântul Petru de la Vatican. Viitorul papă îşi va putea alege, potrivit tradiţiei, numele pe care îl va purta în timpul pontificatului: o formă latinizată a numelui său, numele unui predecesor sau al unui sfânt sunt opţiunile ce se vor oferi celui de-al 266-a papă.
Succesorul Sfântului Petru trebuie să-şi aleagă numele imediat după ce este ales de cardinalii reuniţi în conclav. Numele noului pontif este anunţat mulţimii, de la balconul Bazilicii Sf.Petru, de cardinalul protodiacon, după rostirea formulei latine “Habemus Papam”.
Ioan Paul I, ales în 1978 şi al cărui pontificat a durat numai 33 de zile, este primul care a optat pentru două prenume – un astfel de nume dublu era fără precedent în istoria papalităţii – dorind astfel să-şi exprime gratitudinea şi ataşamentul faţă de moştenirea lăsată Bisericii de pontifii Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea.
Ioan Paul al II-lea, care i-a urmat în octombrie 1978, şi-a explicat opţiunea în prima sa enciclică, ‘Redemptor hominis’, din 4 martie 1979, prin voinţa de a se înscrie în mod simbolic pe linia celor mai apropiaţi predecesori.
Joseph Ratzinger şi-a ales numele Benedict al XVI-lea, referindu-se la Benedict al XV-lea, papă al păcii în cursul Primului Război Mondial.
Succesorului său i se vor oferi mai multe posibilităţi pentru a-şi alege numele pe care îl va purta în timpul pontificatului: o formă latinizată a numelui său, numele unui predecesor sau al unui sfânt, un nume determinat în funcţie de semnificaţia lui – de exemplu Pius (pios) sau Inocenţiu (inocent) – sau care ţine cont de consideraţii personale.
De obicei, până la sfârşitul primului mileniu, papii îşi păstrau numele de botez. Obiceiul s-a schimbat în 996, când Grigore al V-lea şi-a abandonat numele de botez, Bruno. Un număr de 131 dintre cei 133 de succesori ai săi au făcut acelaşi lucru.
Înainte de secolul al X-lea, numai şase papi îşi schimbaseră numele din diverse motive. Prima excepţie a fost Ioan al II-lea în anul 533. Botezat Mercurius, el nu dorea să poarte numele unei divinităţi păgâne.
De la Simon Petru – cunoscut ca Sfântul Petru – niciun papă nu a îndrăznit să adopte numele Petru. Ioan al XIV-lea (983), care se numea, totuşi, Petru, nu a spart acest adevărat tabu. La fel şi Sergiu al IV-lea (1009).
Primul nume ales de mai multe ori a fost cel al papei Sixt. De atunci, numele mai des adoptate sunt Ioan (21), Grigore (16), Clement şi Benedict (15), Leon şi Inocenţiu (13) şi Pius (12).
Această listă nu ţine cont de ‘antipapi’ (sau papi pe care Biserica îi consideră ca fiind aleşi în mod neregulamentar, precum Ioan al XXIII-lea în 1410) şi comportă câteva anomalii: se trece de la Benedict al IX-lea (care a fost de trei ori papă între 1032 şi 1048) la Benedict al XI-lea în 1303, iar papa Ioan al XX-lea nu a existat, adaugă sursa citată.