Fumatul în aer liber a devenit interzis, spre nemulțumirea fumătorilor români din Torino, Italia. De acum încolo, românii plecați peste hotare nu vor mai putea fuma prea aproape de alte persoane.
În Torino, fumatul în aer liber este interzis pe o rază de 5 metri de alte persoane, fără acordul lor
Fumatul interzis în aer liber! Consiliul Municipal din Torino, Italia, a adoptat o nouă regulă care interzice fumatul în spațiile exterioare la o distanță mai mică de cinci metri de o altă persoană, cu excepția situațiilor în care ea și-a dat acordul. În Italia, fumatul în locurile publice închise este deja interzis.
„Este o regulă rezonabilă. Este o chestiune de respect faţă de cei care nu fumează şi este, de asemenea, o modalitate de a promova o cultură a respectului reciproc. Torino nu este primul oraş care adoptă o asemenea iniţiativă şi cred că şi alţii vor urma acest exemplu”, a declarat primarul din Torino, Stefano Lo Russo, conform agenției de presă ANSA.
În România, au apărut noi legi privind fumatul în anumite spații publice închise
Noi reguli au fost implementate și-n țara noastră. În luna martie, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea ce interzice vânzarea de țigări minorilor. Printr-un decret emis, fumatul cu dispozitive electronice este interzis în anumite spații publice închise.
„Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepție spațiile de deținere în care sunt cazate persoanele private de libertate”, potrivit legii.
Actul normativ aduce completări Legii nr. 201/2016 și Legii nr. 349/2002.
„Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private”, se mai arată în actul normativ.
Se păstrează permisiunea când vine vorba despre restaurante, baruri și cafenele sau alte locaţii HoReCa.
Actul normativ propus extinde interzicerea comercializării prin automate şi interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani pentru ţigaretele electronice, flacoanele de reumplere pentru ţigarete, dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului. Se stabileşte în sarcina instituţiilor de învăţământ a obligaţiei de a introduce în regulamentele proprii măsuri coercitive aplicate elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deţinerea şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice şi dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta acestora. Se asigură preluarea definiţiei ţigaretei electronice şi a flaconului de reumplere a ţigaretei electronice, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia europeană.
Material susţinut de Philip Morris România