Fumatul ar putea deveni interzis în anumite spații publice din Cluj-Napoca

Fumatul ar putea deveni interzis în anumite spații publice din Cluj-Napoca, cum ar fi parcurile, locurile de joacă, bazele sportive și stațiile de autobuz acoperite. Această măsură ar avea ca scop îmbunătățirea calității aerului și protejarea sănătății locuitorilor.

În plus, inițiativa prevede amenajarea unor zone speciale destinate fumătorilor.

Andreea Bănică s-a arătat extrem de fericită când a aflat această veste. Foarte activă pe rețelele sociale, cântăreața a postat un mesaj în care îl întreabă pe Emil Boc, primarul Clujului, dacă ar vrea să fie președinte.

Artista s-a arătat convinsă că edilul ar implementa legi drastice împotriva consumului de alcool și droguri, reguli stricte privind curățenia, precum și legi împotriva violenței în trafic.

Cântăreața și-a exprimat nemulțumirea față de multe aspecte din viața cotidiană din România, subliniind că doar implementarea și respectarea regulilor și legilor poate contribui la crearea unui mediu mai sigur.

„Domnule primar, nu ați dori să ne fiți și președinte? Așa am scăpa de multe probleme. Sigur ați implementa legi drastice contra consumului de alcool, droguri, reguli privind curățenia (mucuri de țigară pe jos, gumă de mestecat, gunoi).

Legi contra comportamentului agresiv al unor bărbați vis-à-vis de femeile la volan și invers, de ce nu?! Dacă nu suntem educați, doar legile și regulile ne mai țin să nu ne omorâm pe stradă”, a scris Andreea Bănică pe Instagram.

Andreea Bănică, Emil Boc, fumat, Cluj-Napoca
SURSA FOTO: Instagram

Andreea Bănică s-a confruntat cu probleme de sănătate în vacanța la schi

Recent întoarsă dintr-o vacanță la schi, Andreea Bănică a povestit fanilor săi despre momentele „groaznice” prin care a trecut. Aceasta a dezvăluit că a ajuns pe perfuzii din cauza unor dureri puternice de gât.

Cântăreața bănuiește că motivul acestor probleme de sănătate ar fi „gripa A”. Ea a efectuat mai multe teste și a observat „o liniuță mai ștearsă” în dreptul acestui virus.

„Știu că alții sunt mai rău, dar mi-a dat-o tare… Durerile de gât sunt ceva groaznic și parcă nimic nu merge. Nu știu ce să fac să fiu mai bine… Luni filmez clip, iar marți am concert… Teama asta de a nu fi în picioare când trebuie mereu m-a urmărit, de când eram copil și mă doftoriceau ai mei.

Ce bine e să fii copil ? Mi-aș fi dorit să mai fiu copilul părinților mei”, a scris ea pe Instagram.

Andreea Bănică
SURSĂ FOTO: Facebook

Ulterior, Andreea Bănică a oferit lămuriri suplimentare prin intermediul unor story-uri pe Instagram și le-a mulțumit urmăritorilor pentru grijă. Artista a spus că boala a fost transmisă de la o persoană la alta: prima a fost fiica sa, Sofia, apoi soțul său, Lucian, iar ulterior sora ei.

Ea a descris durerile de gât ca fiind groaznice și a speculat că acestea s-au extins la nivelul laringelui, motiv pentru care a ajuns să facă perfuzii.

„Nu am avut zile prea frumoase și nu am mai intrat în legătură cu voi. Mulțumesc pentru grija voastră. Până nu am mers la doctor și mi-a dat tratament și m-a băgat pe aceste perfuzii, nu mi-am revenit, cu toate pastilele din lume.

Nu m-a lăsat cu nimic durerea și, credeți-mă, le-am încercat pe toate de-a lungul vieții, pentru că a trebuit să fiu mereu bine cu gâtul. Nu mi-am permis niciodată să nu ajung la concertele mele.

Se pare că boala am dat-o de la unul la altul: prima a fost Sofia, apoi Lucian, apoi sora mea. Sunt o luptătoare, dar iată că m-a pus la pat. A fost groaznic să simt aceste dureri de gât, cred că s-a dus mai jos, la laringe, așa am ajuns să fac perfuzii”, a precizat aceasta.