Se dau amenzi de 500 de lei! Este complet interzis. Se aplică în toată România
Parlamentarii social-democrați și minoritățile naționale au venit cu un nou proiect de lege care prevede ca minorii care sunt prinși că fumează în spațiile publice să fie sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei
„Se interzice consumul de tutun, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau imităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora. Nerespectarea de către persoanele fizice a prevederilor se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei”, se arată în proiectul de lege.
Consumul de tutun de către minori nu este sancționat
Inițiatorii acestui proiect de lege arată în expunerea de motive că actuala legislație nu sancționează deloc consumul de tutun de către minori. Proiectul, care a fost inițiat de Eugen Neață, a fost semnat de 27 de parlamentari ai Partidului Social Democrat (PSD) și de doi parlamentari ai minorităților naționale. Menționăm că Senatul este prima cameră sesizată, în timp ce Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
„Văzând legislaţia naţională în domeniul ordinii publice, constatăm că Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţionale consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor). Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate”, potrivit expunerii de motive.
Prețul pentru un pachet de țigări a crescut
Prețul pachetului de țigări a crescut luni, 12 septembrie. Scumpirile diferă însă de la un producător la altul. Spre exemplu, odată ce accizele la tutun au fost majorate, un pachet de țigări al mărcilor mai scumpe, precum Dunhill, Sobraine sau Vogue va ajunge să coste chiar și 25 de lei, adică cu un leu mai mult decât luna trecută.
Cei care fumează țigări mai ieftine trebuie să știe că în acest caz este vorba despre o scumpire de doar 50 de bani. Menționăm faptul că scumpirile au început de astăzi, drept urmare, în zilele ce urmează vor fi anunțate și alte creșteri din partea distribuitorilor de țigări.