Surse din piaţă spun că la nivelul Europei, peste 6.000 de curse au fost anulate ieri pe fondul erupţiei vulcanului din Islanda. Operatorii din România abia de aseară au inceput să se confrunte cu imposibilitatea efectuării curselor programate.
Operatorul low-cost Blue Air a anulat ieri două curse spre Londra, una din Bucureşti şi una din Bacău. Tot ieri, cursa care trebuia să ajungă la Bruxelles a fost redirecţionată către Koln, de unde au fost transportaţi către capitala Belgiei cu autocarul, operatorul aerian suportând costurile de deplasare.
Astăzi cursa Larnaca -Varşovia a fost de asemenea anulată. În momentul acesta, pasagerii care tebuiau să ajungă la Paris, se aflaî încă pe aeroportul din Băneasa, cursa având deja o întârziere de 3 ore.
„Rămâne să vedem ce se întâmplă: dacă anulam cursa sau nu!”, a declarat Florentina Ivan, director de marketing Blue Air.
Tot de la Blue Air, mai este anulată şi cursa Sibiu-Koln care ar fi terbuit să se efectueze astăzi, dar şi Bucureşti – Viena.
„În momentul acesta, nu sunt alte curse anulate, însă există posibilitatea să apară modificări”, a precizat oficialul companiei.
Wizz Air a anunţat că pentru vineri are 5 curse anulate: Bucureşti – Londra, Bucureşti – Dortmund, Cluj- Londra, Cluj – Dortmund, Cluj – Paris.
În ceea ce priveşte operatorul naţional, acesta a anualt astăzi 6 curse către Bruxelles, Londra, Paris, Amsterdam, Riga şi Frankfurt.
Carpatair a anunţat că a anulat o singură cursă, Timişoara – Dusseldorf.
Norul de cenuşă vulcanică provenit din Islanda va continua să perturbe traficul aerian european „cel puţin în următoarele 24 de ore”, a estimat vineri dimineaţa Organizaţia europeană pentru securitatea navigaţiei europene, Eurocontrol, într-un comunicat, relatează AFP.
„Previziunile arată că norul de cenuşă vulcanică va continua să se deplaseze către estul şi sud-estul Europei”, subliniază organizaţia.
Eurocontrol mizează pe asigurarea a 11.000 de zboruri în spaţiul aerian european vineri, în timp ce într-o zi normală numărul acestora se ridică la 28.000 de curse.
Un nor de cenuşă provocat de erupţia unui vulcan în Islanda a perturbat traficul aerian al mai multor ţări din Europa, determinând închiderea spaţiilor aeriene din Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Suedia sau Olanda.