Fumul incendiilor de vegetație din Canada s-a extins până pe continetul european. În această săptămână, fumul a ajuns până în Norvegia, deși se află la mii de kilometri distanţă de statul respectiv.
Fumul incendiilor de vegetație din Canada a ajuns până în Norvegia
Potrivit informațiilor transmise vineri, 9 iunie 2023, de către Institutul de Cercetare Climatică şi de Mediu din Norvegia, concentraţii „foarte slabe” de particule de fum au fost înregistrate încă de luni, în special în staţia sudică Birkenes. De atunci, măsurătorile variază în funcţie de intensitatea incendiilor de vegetație din Canada, de orientarea vântului şi de precipitaţii.
„Nu observăm un vârf grav şi nici o creştere importantă (…). Nu vedem, aşadar, probleme de mediu (în Norvegia) şi nici vreun risc grav de sănătate”, a declarat, vineri, cercetătorul Nikolaos Evangeliou în cadrul unui interviu acordat pentru AFP.
Fumul incendiilor de vegetație din Canada s-a extins până în New York
În prezent, Guvernul de la Ottawa se pregătește pentru cel mai grav sezon de incendii de vegetație care a fost înregistrat vreodată în Canada. Fumul s-a extins și în Statele Unite ale Americii, unde oamenii au fost sfătuiți să poarte mască de protecție pentru a nu se intoxica. În New York, de exemplu, a fost împărțite măști gratis de joi, 8 iunie 2023.
Potrivit BBC, oficialii americani se așteaptă ca aceste condiții să persiste până la sfârșitul săptămânii. O mare parte din fum provine din Quebec, unde au fost înregistrate 150 de incendii, existând posibilitatea ca peste 15.000 de oameni să fie evacuați de acolo.
Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a clasificat calitatea aerului din nord-estul țării drept „nesănătoasă”, în special pentru persoanele cu probleme respiratorii. Conform IQAir.com, care monitorizează nivelurile de poluare din întreaga lume, indicele de calitate a aerului pentru New York a atins un record de 324 miercuri după-amiază, 7 iunie 2023, pe o scară de la zero la 500. Concentraţia de microparticule PM2,5 este la un nivel de peste zece ori mai mare decât standardele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
New Yorkul a fost acoperit de ceață portocalie, care a învăluit obiective turistice, inclusiv Statuia Libertății.
„Nici măcar nu poţi vedea Statuia Libertăţii”, a zis, joi, fostul avocat Jack Wright, aflat pe malurile East River din Brooklyn.
Deși a renunțat la fumat în urmă cu 50 de ani, a recunoscut că tuşeşte ca atunci când era fumător din cauza fumului venit din Canada.
La rândul său, senatorul american Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senatul SUA, a recunoscut că este „întristat să vadă că oraşul New York, care se bucură în mod tradiţional de o calitate bună a aerului, are unul dintre cele mai proaste din lume din cauza acestor incendii forestiere” în Quebec, la 800 km spre nord.
„Recomandăm tuturor newyorkezilor să limiteze activitățile în aer liber în cea mai mare măsură posibilă. Nu este ziua bună pentru antrenament la maraton”, a avertizat, miercuri, Eric Adams, primarul New Yorkului.
Potrivit sursei citate anterior, grădinile zoologice au adus animalele în interior, iar plimbările cu trăsurile trase de cai au fost suspendate. De altfel, oamenii au fost sfătuiți să nu facă exerciții fizice în aer liber și să reducă pe cât posibil expunerea la fum deoarece aerul prezintă riscuri imediate și pe termen lung pentru sănătate.