Funcţiile de conducere din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară se vor reduce la 104, începând din 1 octombrie 2014, faţă de 164 în prezent, iar sistemul de prime va fi reanalizat, cel mai probabil în luna septembrie a acestui an, se arată într-un comunicat al instituţiei.
'Anul acesta, salariaţii ASF nu au primit prime de Paşte şi nici prime de vacanţă. Sistemul de prime va fi reanalizat, cel mai probabil în luna septembrie, în acelaşi timp cu reaşezarea salariilor pe metoda Hay Group. Vreau să le mulţumesc salariaţilor ASF pentru că au înţeles necesitatea acestui proces şi că au acceptat să reevaluăm sistemul de stimulente pe bază de performanţă', a declarat, în comunicat, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.
Potrivit acestuia, probabil în luna septembrie va exista o estimare a impactului noii organigrame a instituţiei asupra numărului total de salariaţi şi asupra bugetului ASF, iar procesul de implementare a organigramei, începând cu 1 octombrie 2014, va fi unul mai lung, în baza prevederilor legislaţiei muncii şi a contractului colectiv de muncă, şi va viza atribuţiile specifice şi detaliate ale fiecărei structuri organizatorice şi a cerinţelor specifice fiecărui post în parte.
'Toate acţiunile vor fi discutate mai întâi cu salariaţii şi vom face pe parcurs comunicările de rigoare', a precizat Negriţoiu.
Potrivit comunicatului ASF, la data de 30 mai 2014, numărul total al angajaţilor din cadrul instituţiei era de 597 de persoane, dintre care 161 de persoane ocupau funcţii de conducere (şefi departament, directori, directori adjuncţi, şefi serviciu).
'Noua organigramă (în vigoare de la 1 octombrie 2014) nu afectează numărul total de posturi sau de angajaţi, ci numai funcţiile de conducere, care se reduc la 104 (directori şi şefi serviciu). Angajările sunt strict limitate la funcţiile-cheie care se eliberează în această perioadă', se arată în documentul citat.
Începând de săptămâna viitoare, toate posturile de conducere din noua organigramă vor fi analizate prin metoda HayGroup, utilizată atât pe plan internaţional, cât şi în România de către instituţiile de reglementare financiară, bănci centrale – inclusiv BNR, precum şi de către alte instituţii financiare. Pe baza acestei metode se vor efectua analize salariale şi se va conecta în mod eficient sistemul de performanţă cu salarizarea. În continuare vor fi evaluate toate poziţiile din organigramă şi se vor ajusta pachetele salariale potrivit noilor atribuţii, la care se va alinia ulterior întreaga organizaţie, precizează ASF.
'Consiliul ASF funcţionează pe o schemă de salarii aliniată la prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.93/ 2012 şi ale BNR. Această schemă va fi aliniată la grila de salarii ASF în urma proceselor de evaluare menţionate, dar nu va depăşi nivelul actual. ASF va face publică grila de salarii Hay Group pe cele 3-4 nivele principale de conducere şi execuţie, dar nu îşi propune să facă publice salariile individuale. Cheltuielile totale cu salariile conducerii executive şi a indemnizaţiilor membrilor Consiliului vor fi făcute publice prin Raportul anual al ASF', se menţionează în comunicat.