Marian Cioceanu, președintele Asociaţiei Bio România, a anunţat că opt firme specializate, din cadrul asociaţiei pe care o conduce, vor aproviziona angajaţii ministerelor şi ai altor instituţii care vor dori acest lucru, cu produse alimentare ecologice, „la preţuri de producător”.
Conform declarațiilor lui Cioceanu, companiile implicate deja au tipărit și pregătit pliante cu produse bio, liste de prețuri și un talon de comandă pentru funcţionarii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Fiecare angajat ar urma să comande din produsele prezentate în pliante urmând ca, săptămânal, Bio România să le livreze alimentele preferate. Preşedintele Asociaţiei Bio România a spus că şi ministrul Mediului, Rovana Plumb, s-a arătat încântată de această iniţiativă. De altfel, dorința lui Marian Cioceanu este ca „toată administrația publică centrală să mănânce produse bio.
Pe de altă parte, foarte curând, în magazinele Carrefour din București, va exista un raion cu produse bio românești, livrate de companiile din cadrul Asociaţiei Bio România. “Eu sper ca de săptămâna viitoare să ne bucurăm cu toții de produse bio românești în Carrefour și după aceea în toate supermarketurile”- a spus Marian Cioceanu.
Potrivit unui raport din 2009, vânzările totale de produse ecologice în România ajung la aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce reprezintă sub unu la sută din piața de retail și foarte puțin față de 5-6 procente, cât este media europeană. Alte statistici publicate pe site-ul Bio Romania indică vânzări de produse bio de 80 de milioane de euro pe an, pe piaţa românească.