Legea privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei nu a dat dureri de cap numai guvernantilor si fostilor proprietari de case nationalizate, ci si consilierilor, consultantilor si expertilor parlamentari. Acestia au muncit cel putin 30 de ore pe saptamana peste program, timp de cateva luni, pana la publicarea legii in Monitorul Oficial. Lipsa unui statut a facut ca functionarul parlamentar sa aiba o munca nenormata de peste cinci ani, el neavand nici o acoperire juridica precisa. si mai are de asteptat!


Cum locul de secretar general la Senat a fost deja ocupat de Dan Vasiliu, fost vicepresedinte la PD, este randul PNL-ului sa numeasca secretarul general la Camera Deputatilor. Singurul impediment in realizarea acestui lucru a fost Proiectul de lege privind statutul functionarilor publici, care acorda acestora si dreptul la stabilitate si continuitate in functie. Alianta a respins in mai legea ajunsa in Camera Deputatilor, motivand ca ea ar contine prevederi care conduc la situatii discriminatorii fata de celelalte categorii de functionari publici. Discriminarile se refereau, in opinia deputatului PD Daniel Buda, la “salarii si sporuri mai mari” acordate functionarilor parlamentari.


Explicatia deputatului a fost desfiintata de insusi presedintele Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, care a subliniat necesitatea existentei unui regim aparte pentru functionarii parlamentari, munca lor fiind strans legata de comisii de specialitate sau de grupuri parlamentare. “Oportunitatea acestei reglementari o recunoastem impreuna cu aceea de a avea elemente salariale distincte”, a spus Jozsef Birtalan, presedintele ANFP.


Tot binele Aliantei spre raul functionarului parlamentar
Liberalii au probleme in a gasi omul potrivit care sa il inlocuiasca pe Mihai Unghianu, secretar general interimar la Camera Deputatilor. “Ultima varianta pe care am auzit-o este legata de Georgeta Ionescu, actual secretar general in Departamentul de Relatii cu Parlamentul si membru PNL. In Romania, cel mai inalt functionar parlamentar este la discretia fiecarui Guvern, fiind primul ameninatat la orice schimbare politica”, a spus Mihai Unghianu. Lipsa unui statut care sa le asigure intr-un mod oficial stabilitatea in functie duce la scaderea randamentului functionarilor si imposibilitatea de a acumula experienta. Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene, a subliniat faptul ca una din cauzele pentru care legile “nu ies asa cum trebuie” consta in faptul ca parlamentarii nu cunosc legislatia si nu au nici un corp de experti care sa se priceapa. “O problema este nivelul de calificare al personalului parlamentar, care nu este unul foarte clar”, a spus acesta.
Statutul functionarilor parlamentari a intrat, oficial, in discutie in 2000, cand a fost si adoptat de catre Camera Deputatilor si inaintat Senatului. Acesta din urma nu a fost de acord cu votarea lui. Asa se face ca, din 2001 si pana in 2005, proiectul a zacut pe masa Biroului Permanent, de unde nu l-a mai scos nimeni. Dupa intalnirea Grupului parlamentar mixt Parlamentul European-Parlamentul Romaniei, in care a existat o recomandare expresa de a adopta un statut al functionarilor parlamentari, proiectul de lege a fost inscris brusc pe ordinea de zi a Senatului si adoptat. Numai ca, de data asta, Camera Deputatilor a respins proiectul, taman invers fata de situatia din 2000. “E greu de stiut de ce au respins deputatii proiectul privind statutul functionarilor parlamentari. Acesta a fost promovat in vechea legislatura si a revenit in lucru, cu modificari substantiale fata de varianta propusa initial. Au fost eliminate prevederi care favorizau avantajele materiale”, a spus senatorul UDMR Peter Ekstein-Kovacs, membru al Comisiei de mediere.


In tot acest timp, lipsa unui statut accentueaza vulnerabilitatea functionarilor parlamentari, ei neavand drepturi si obligatii bine precizate. “Este o situatie caraghioasa pentru ca, legal, aceasta categorie nu exista. Nu inteleg de ce nu s-a votat legea. Sunt oameni care cred ca functionarii parlamentari trebuie sa fie un fel de activisti de partid. Ei nu respecta o idee fundamentala: stabilitatea”, a spus Jozsef Mevei, consilier al grupului parlamentar UDMR. Pentru moment, din punct de vedere juridic, consilierii, expertii, consultantii parlamentari si sefii de cabinet sunt considerati persoane contractuale, la fel ca orice angajat dintr-o firma.



“In Romania, cel mai inalt functionar parlamentar, secretarul general, este la discretia fiecarui Guvern, fiind primul amenintat la fiecare schimbare politica.”

Mihai Unghianu,
secretar general interimar la Camera Deputatilor







“Noi nu am spus ca nu trebuie sa li se acorde dreptul de a avea un regim separat, doar ca acesta trebuie sa se inscrie in regulile generale privind functiile publice.”

Jozse Birtalan,
presedintele ANFP







Avantaje salariale pentru cei din parlament



In topul salariilor de baza ale functionarilor parlamentari, se afla

secretarul general, urmat de sefii de departamente si servicii si de experti.

Secretar general: 30 mil. lei

sefi de departamente: 19 mil. lei

Directori, sefi de serviciu, experti: 15 mil. lei

Experti: 13 mil. lei



Clasamentul este dominat de secretarii de stat, urmati de directorii generali din cadrul ministerelor si cei din aparatul propriu de lucru al autoritatilor administratiei publice locale.

Inalti functionari publici: 23.500.000 lei

Functionari publici de conducere: 16.500.000 lei

Functionari publici de executie: 8.200.000 lei

Drepturi In plus pentru functionarii parlamentari

• Functionarul public se bucura de stabilitate. Modificarea raportului de serviciu se face prin delegare, detasare sau transfer, trecerea intr-o alta functie sau in cadrul altui
compartiment din cadrul structurilor de specialitate din Parlament. Conform acestui drept, functionarul public parlamentar nu poate fi dat afara la fiecare schimbare a Guvernului.


• Instituirea unui regim de acordare a pensiilor diferentiat, prin care functionarii publici parlamentari pot beneficia, la implinirea varstei standard de pensionare, de o pensie in cuantum de 70% din salariul avut la data pensionarii.


• Functionarii publici parlamentari eliberati din functie pe motive neimputabile beneficiaza de o indemnizatie egala cu 7 salarii lunare brute.