Angajaţii primăriilor se tem că sistemul electronic de plată îi va lăsa fără serviciu. Proiectul plăţii online a taxelor şi impozitelor riscă să se transforme într-un eşec. Motivul? Interesele locale, lipsa de informare şi dezinteresul băncilor care promovează sisteme alternative. Potrivit unui studiu efectuat de compania DotCommerce pentru Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), aplicaţiile existente în cadrul administraţiilor locale sunt car
Angajaţii primăriilor se tem că sistemul electronic de plată îi va lăsa fără serviciu. Proiectul plăţii online a taxelor şi impozitelor riscă să se transforme într-un eşec. Motivul? Interesele locale, lipsa de informare şi dezinteresul băncilor care promovează sisteme alternative.
Potrivit unui studiu efectuat de compania DotCommerce pentru Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), aplicaţiile existente în cadrul administraţiilor locale sunt caracterizate printr-un exagerat spirit local, fiind special concepute pentru operarea cu o singură bancă şi corelarea operatiunilor cu sistemele de plată tip Home Banking, Internet Banking sau e-Banking. „Niciuna dintre aplicaţiile analizate nu a fost concepută pentru a fi extinsă la acceptarea de plăţi prin carduri de debit sau credit online şi nu au structuri interne de căutare, identificare plăţi şi autentificare a plătitorului, astfel încât introducerile de date şi iniţierea de plăţi sunt efectuate pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a plătitorului“, se arată în studiu. Acesta a luat în calcul 200 de primării reprezentative, 927 de cetăţeni plătitori de taxe şi impozite şi peste 30 de bănci. Dintre acestea, doar 61 de primării au dat răspunsuri valide şi numai şase bănci s-au arătat interesate de subiect.
Sistemul bancar nu promovează plăţile electronice
La nivelul administraţiei locale, doar 23 de primării sau administraţii locale din totalul celor analizate au deja implementat un sistem de plată electronică a taxelor şi impozitelor. Dar, 11 dintre aceste sisteme nu au implementată nicio soluţie de securitate „Un procentaj de 48% afirmă că nu cunosc metodele de securitate şi declară că fie providerul soluţiei le-a garantat că sistemul este securizat, fie folosesc metoda impusă de instituţia bancară cu care colaborează“, arată studiul.
Din analiza tuturor răspunsurilor valide oferite de primării şi administraţii locale, a reieşit faptul că, în opinia lor, există un interes scăzut din partea populaţiei pentru aplicaţii de plată electronică a impozitelor şi taxelor (66% din respondenti consideră că interesul este scăzut).
Autorităţile nu înţeleg ce vor contribuabilii
Comparând aceste rezultate cu cele obţinute din analiza datelor colectate de DotCommerce de la contribuabili, se constată o discrepanţă majoră. 90% din aceştia afirmă că introducerea sau îmbunătăţirea unui sistem de plată electronică este „prioritară“ sau „importantă“.
Autorii studiului consideră că această discrepanţă este generată, printre altele, de faptul că sistemele implementate local sunt proaste şi foarte dificil de utilizat. „Deoarece este greu de acceptat faptul că aplicaţiile achiziţionate sunt slabe sau insuficient promovate, vina a fost mutată spre cetăţean, despre care se spune acum că nu este interesat de aceste metode de plată alternativă“, afirmă directorul general al DotCommerce.
În plus, mulţi dintre funcţionarii din primării „pun tălpi“ unor astfel de proiecte din teama că informatizarea administraţiei locale îi va lăsa fără slujbe. „În prezent, există un grad scăzut de interes al funcţionarilor din cadrul administraţiilor locale pentru implementarea unor astfel de sisteme de plăţi electronice pentru că ei văd aceste aplicaţii ca pe potenţiale ameninţări din punct de vedere organizaţional şi salarial“, susţine Matica concluziile studiului.
În orice caz, mingea se află acum în terenul MCTI, care măcar ştie situaţia din teren şi poate identifica soluţii pentru ca proiectul plăţilor virtuale a taxelor şi impozitelor să nu rămână doar pe hârtie.
«Băncile au implementat unele sisteme de plată electronică în primării, dar aceste sisteme nu sunt intuitive şi simplu de folosit.»
Mădălin Matica, director general DotCommerce